Potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători din SUA, ideea de a pierde în greutate în timpul somnului ar putea deveni realitate cu condiţia să doarmă în frig.
Explicaţia ar fi că, în asemenea condiţii, metabolismul se accelerează pentru a menţine corpul cald şi arde calorii mai multe, relatează marţi Daily Mail.
Specialiştii de la National Institutes of Health din Statele Unite, care au efectuat cercetarea ştiinţifică, sugerează că persoanele care dorm dezbrăcate, sub o plapumă subţire sau îşi îşi închid caloriferele în dormitor ar putea constata că slăbesc.
Testele au fost făcute pe voluntari de sex masculin care au primit acceaşi cantitate de calorii pe parcursul perioadei de patru luni cât a durat experimentul. În acest interval, ei au dormit o lună la temperatura de 18 grade Celsius, două luni la 23 de grade Celsius şi o lună la 27 de grade Celsius. Aşternuturile şi pijamalele au fost identice pentru toţi.
Măsurătorile au arătat că metabolismul s-a accelerat în funcţie de temperatura la care au dormit subiecţii, fenomenul fiind mai accentuat la temperatura cea mai scăzută. Potrivit experţilor, cantitatea de "grăsime maro", care produce căldură prin arderea de calorii, s-a dublat în săptămânile petrecute la temperaturi reci, accelerând metabolismul bărbaţilor.
'Grăsimea maro', numită şi 'grăsime bună', produce de 300d e ori mai multă căldură decât oricare organ al corpului şi, prin urmare, arde caloriile foarte repede. Totodată, ea diminuează riscul de diabet şi alte probleme metabolice.
Sursa: AGERPRES