Filiala Grupului farmaceutic elveţian Novartis dedicată oftalmologiei a încheiat un acord de licenţă cu Google, referitor la tehnologia sa pentru lentilele inteligente în scopuri medicale, tranzacţia necesitând doar avizul autorităţilor din domeniul concurenţei.
Acest acord urmează să permită asocierea progreselor tehnologice ale Google în microelectronică şi expertiza Novartis în domeniul farmaceutic şi sfera aparatelor medicale.
'Ne bucură perspectiva de a lucra cu Google pentru a asocia tehnologia lor avansată şi cunoştinţele noastre ample în domeniul biologiei pentru a răspunde unor nevoi medicale nesatisfăcute', a declarat Joseph Jimenez, director general al Novartis, citat într-un comunicat al grupului elveţian.
Joseph Jimenez a subliniat că acest acord constituie un pas important pentru înţelegerea maladiilor depăşind limitele medicinei tradiţionale.
'Visul nostru este de a utiliza ultima tehnologie din microelectronică pentru a ajuta la ameliorarea vieţii a milioane de oameni', a spus, la rândul său, Sergey Brin, cofondator al Google, potrivit comunicatului.
Interesul Novartis pentru această tehnologie se concentrează pentru moment pe două segmente, a precizat grupul elveţian.
Această tehnologie i-ar putea ajuta pe pacienţii diabetici să-şi monitorizeze boala permiţându-le să măsoare în mod continuu nivelurile de glucoză prin intermediul unei lentile de contact inteligente şi să o conecteze la un aparat medical prin wireless. A doua aplicaţie s-ar putea adresa persoanelor care suferă de presbitism şi nu pot citi fără ochelari.
Sursa: AGERPRES