National Institute for Health and Clinical Excellence (NICE) a aprobat un nou medicament împotriva dependenţei de alcool, care acţionează prin blocarea receptorilor opioizi din creier şi care să fie utilizat în serviciul de sănătate publică din Marea Britanie.
Lansat recent în Europa, Selincro este produs şi distribuit de laboratoarele daneze Lundbeck, care consideră că medicamentul poate genera vânzări anuale de 365 - 457 milioane dolari. Tratamentul a fost conceput de finlandezii de la Biotie Therapies.
NICE a declarat joi, în schiţa preliminară de consultanţă pentru acest medicament, că circa 600.000 de britanici dependenţi de alcool trebuie să aibă acces o dată pe zi la Selincro, cunoscut şi sub numele de "nalmefene", pentru a-i ajuta să lupte cu dependenţa.
NICE a adăugat că este de aşteptat ca documentul final cu privire la utilizarea de Selincro, care costă 42,42 lire sterline (72,18 dolari) pentru un pachet de 14 comprimate, să fie publicat în noiembrie 2014.
Medicamentul reduce cu 60% consumul de alcool, după şase luni de tratament, ceea ce înseamnă o scădere medie echivalentă cu o sticlă de vin pe zi. Selincro se administrează pe cale orală, de fiecare dată când pacientul anticipează nevoia de a bea alcool.
Sursa: AGERPRES