Potrivit unui proiect de ordin de ministru pus în dezbatere publică de site-ul Ministerului Sănătăţii, tariful pentru întocmirea şi actualizarea nomenclatorului pentru medicamente de uz uman va fi de 230 de euro pe an şi se va achita anual către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.
Tariful pentru evaluarea în vederea emiterii avizului de includere a unui medicament în Lista de medicamente compensate şi gratuite de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală va fi de 1.304 euro.
"În aplicarea procedurii descrise prin temeiul legal indicat, Consiliul de administraţie al ANMDM, a adoptat în şedinţa din 25 iunie 2014, Hotărârea nr. 4/25.06.2014, prin care au fost propuse spre abrogare un număr de 26 de tarife pentru prestaţii efectuate de departamentele profesionale din ANMDM, ca urmare a solicitărilor Ministerului Finanţelor Publice. Totodată, a fost introdus un nou tarif pentru activitatea de evaluare în vederea emiterii avizului de includere a unui medicament în Lista de medicamente compensate şi gratuite de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală, identificat ulterior emiterii Ordinului nr. 716/2009, actul de reglementare cu privire la valoarea tarifelor pentru activităţile în domeniul medicamentelor de uz uman practicate de ANMDM în relaţiile cu terţii", prevede referatul de aprobare.
Sursa: AGERPRES