Oficialii din Ministerul Sănătăţii au declarat că MS va aloca 10.000.000 lei pentru asigurarea până la următoarea rectificare bugetară a medicamentelor necesare bolnavilor de HIV/SIDA.
Potrivit acestora, măsura are scopul de preîntâmpina blocajele în asigurarea tratamentului acestor bolnavi.
Viaţa a peste 1.500 de persoane diagnosticate cu HIV/SIDA este pusă în pericol deoarece Spitalul de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva din Iaşi a epuizat stocul de medicamente necesare acestor bolnavi.
Prof. dr Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva, a declarat, miercuri, că a cerut sprijinul celor Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi pentru remedierea situaţiei.
"Am obţinut şi implicarea directă a factorilor de decizie din Ministerul Sănătăţii, a ministrului personal. Sperăm ca prin această conlucrare, până la sfârşitul acestei zile (miercuri-n.r.) să realizăm o comandă optimă, în condiţiile păstrării rigorilor legii", a spus prof. dr. Carmen Dorobăţ.
Spitalul a primit o finanţare cu aproape 50 la sută mai mică decât anul trecut, motiv pentru care achiziţionarea de noi medicamente este posibilă doar din luna octombrie. Singura rezolvare ar fi, potrivit managerului unităţii medicale, ca distribuitorii să accepte să încaseze banii la 120 de zile de la livrarea medicamentelor, însă doar o parte dintre aceştia au acceptat.
Sursa: AGERPRES