Primăria municipiului Vaslui doreşte să creeze o serie de facilităţi pentru medicii care aleg să lucreze în cabinetele şcolare, în prezent, la nivelul întregului judeţ existând doar trei astfel de medici.
Dacă autorităţile nu vor găsi soluţii pentru remedierea problemei situaţia se va agrava, având în vedere că că cei trei medici şcolari care activează în judeţ mai au doar câţiva ani până la pensie.
'Se încearcă la nivel de municipiu şi la nivel de judeţ atragerea de medici specialişti către Vaslui prin identificarea posibilităţii asigurării unor apartamente de serviciu pentru aceştia, astfel încât specialităţile medicale deficitare în momentul de faţă să poată fi acoperite în timp cu rezidenţi şi, eventual, specialişti', a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Geanina Tofan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Vaslui.
Necesarul de personal din unităţile şcolare, la nivelul întregului judeţ, este de 30 de medici.
Sursa: AGERPRES