În data de 17 mai, va avea loc a patra ediţie a decernării Premiilor Dr.Mozes Karoly pentru cei mai buni asistenţi medicali din Bihor şi nu numai, a anunţat deputatul UDMR Cseke Attila.
Cseke a precizat, într-o conferinţă de presă, că este un premiu pe care l-a iniţiat în anul 2011, pe vremea când era ministru al Sănătăţii şi care a devenit o tradiţie în Oradea, în amintirea lui medicului Mozes Karoly, cel care a înfiinţat şcoala sanitară din Oradea, azi liceu sanitar, în care au fost pregătite multe generaţii de asistenţi medicali, autorul aşa-numitei Biblii a asistenţilor medicali.
'Trebuie să fim mândri noi, bihorenii şi orădenii, că am avut un cetăţean în Oradea ale cărui cărţi se tipăresc în continuare şi după care învaţă asistenţii medicali din toată ţara', a declarat Cseke.
Vor fi premiaţi patru asistenţi medicali, dintre care trei din Bihor şi unul, conform tradiţiei, dintr-un alt judeţ, de data aceasta din Satu-Mare. Din cele patru premii, unul va fi oferit pentru întreaga activitate profesională, iar celelalte trei pentru activitate profesională meritorie.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, în data de 17 mai, de la ora 11.00, în sala mare a Primăriei Oradea. La fel ca şi la ediţiile anterioare, la ceremonie vor fi prezenţi membri ai familiei medicului Mozes, fiul acestuia, care este tot medic şi trăieşte în Israel.
Decernarea premiilor Mozes se organizează în luna mai, deoarece în 12 mai este Ziua internaţională a asistenţilor medicali, premiaţii fiind desemnaţi de Ordinul Asistenţilor medicali. Organizatori sunt UDMR şi Fundaţia pentru Sănătate Bihor.
Sursa: AGERPRES