Luna aceasta, cetăţenii din sectorul 6 beneficiază de un serviciu nou medico-social gratuit care oferă tratament de salinoterapie adresat cu precădere persoanelor ce aparţin categoriilor defavorizate care suferă de diferite afecţiuni, în special de tip respirator.
Potrivit autorităţii locale, procedura de admitere constă într-o cerere-tip însoţită de următoarele acte: copie carte de identitate, recomandare de la medicul de familie sau specialist care să conţină durata şi frecvenţa tratamentului.
Cererea şi actele necesare se depun la sediile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 6 unde sunt amplasate salinele: Complexul de Servicii Sociale Floare Roşie, Centrul Multifuncţional de Sănătate Sf. Nectarie, Clubul Seniorilor Plevnei, Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală "Conacul Golescu Grant".
Numită şi haloterapie, salinoterapia este un procedeu extrem de simplu şi totodată eficient, cu un procent de 87% cazuri vindecate. Cura se bazează pe proprietăţile sării de a emana aerosoli cu efecte benefice asupra sănătăţii în condiţii de umiditate şi temperatură bine controlate.
"Acest nou serviciu socio-medical se înscrie în strategia administraţiei pe care o conduc de sprijinire a categoriilor vulnerabile şi de promovare pe raza sectorului 6 a unor metode alternative de tratament medical", a declarat primarul sectorului 6, Rareş Mănescu, potrivit unui comunicat de presă.
Sursa: AGERPRES