Sâmbătă şi duminică va avea loc în Bucureşti, Cluj Napoca şi Craiova o campanie gratuită de testare şi informare în ceea ce priveşte astmul, a declarat prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie.
Medicul a afirmat, într-o conferinţă de presă, că prevalenţa astmului este în continuă creştere, mai ales în rândul copiilor, astfel că în ultimele două decenii s-a dublat numărul de cazuri, însă astmul poate fi controlat.
El a susţinut că în România sunt între 800.000 şi 1.000.000 de cazuri, Europa 32.000.000 de cazuri, iar în întreaga lume peste 300.000.000.
"În literatură sunt semnalate două cauze majore, una este legată de subevaluarea acestei boli. Mulţi ani a fost subdiagnosticată pentru că medicii nu au fost avizaţi şi pentru că populaţia nu a avut nivelul educaţional ca să se prezinte, dar partea cea mai importantă care este semnalată şi unde tributul îl plătesc de multe ori ţările vestice este vorba de o circulaţie mai puternică a alergenilor, schimbările de vreme, fluctuaţiile de curenţi de aer în oraşele mari, furtunile antrenează o circulaţie a alergenilor mult mai puternică, poluarea, efectul de seră toate acestea încurajează apariţia astmului", a declarat dr. Florin Mihălţan, întrebat de ce prevalenţa bolii este în creştere.
Doctorul a explicat că în privinţa astmului există "o capcană" pentru copii, dacă medicul nu este avizat. Boala începe ca o pseudo-viroză, ca o viroză respiratorie sau ca o infecţie, iar medicul este înclinat să prescrie antibiotic.
Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie a mai precizat că sunt câţiva factori din alimentaţie precum arahidele, căpşunele, fructele de pădure sau fructele de mare care favorizează apariţia unei crize de astm.
În privinţa tratamentului, dr. Florin Mihălţan a spus că medicaţia pentru astm costă în jur de 100 - 120 de lei pe lună, iar compensările sunt la valoarea de 50%.
"Din ce observ în ultimul timp, gradul de sărăcie a populaţiei şi lipsa unor compensări de 75% - 100% fac ca mulţi dintre aceşti pacienţi, mai ales cei care au probleme financiare, mă refer la grupul masiv de pensionari, dar şi oameni cu stări sociale precare, să renunţe la tratament şi să vină la spital să îşi forţeze internarea tocmai pentru a primi un spray salvator. E un lucru care ar trebuie să dea de gândit autorităţilor", a arătat dr. Mihălţan.
Campania cu mesajul "Informează-te. Consultă medicul pneumolog sau alergolog. Testează-te. Tratează-te corect" se va desfăşura între orele 9,30 şi 16,30 în Bucureşti, în Parcul Tineretului, intrarea dinspre bulevardul Tineretului, în Cluj Napoca în Piaţa Mihai Viteazul, în Craiova în Parcul Nicolae Romanescu.
Testarea pentru depistarea astmului se numeşte spirometrie şi seamănă cu etilotestul - pacienţii suflă într-un dispozitiv care determină capacitatea pulmonară.
"Îi invit pe toţi cei care au probleme respiratorii să intre pe site-ul www.invingeastmul.ro şi să îşi facă testul de evaluare www.invingeastmul.ro/testeazate.htm. Dacă rezultatul le confirmă temerile, îi invit la corturile special amenajate pentru a face o spirometrie. astmul poate fi controlat, există acum metode şi tratamente pentru a duce o viaţă cât mai normală", a conchis prof. dr. Florin Mihălţan.
În 2013, Societatea Română de Pneumologie a derulat o campanie de testare în 48 de centre din ţară. Au fost testaţi 12.481 pacienţi dintre care 3.994 au fost diagnosticaţi cu o boală pulmonară sau cu risc crescut de dezvoltare a unei boli pulmonare.
Sursa: AGERPRES