Luni, 5 mai, a fost lansat de către Fundaţia Preţuieşte Viaţa un site cu informaţii complete, sfaturi şi noutăţi despre boala pneumococică şi rolul vaccinării, numit www.vaccinpneumococic.ro.
Potrivit unui comunicat de presă al fundaţiei, website-ul oferă publicului larg informaţii detaliate şi avizate de medici şi psihologi cu privire la principalele beneficii ale vaccinării în general şi ale vaccinării pneumococice în particular, precum şi despre miturile vehiculate despre vaccinare în spaţiul public.
Cei interesaţi vor putea accesa secţiunile Despre vaccinare, vaccinare pneumococică, Bebeluşi sănătoşi, Întreabă medicul şi Noutăţi.
Lansarea portalului reprezintă o etapă importantă a campaniei 'Coaliţia pentru o nouă prevenţie', prima iniţiativă completă de educare şi informare cu privire la prevenţia bolilor pneumococice, dublată de un puternic demers în vederea actualizării schemei naţionale de imunizare prin includerea vaccinării împotriva bolilor pneumococice.
Potrivit datelor oficiale, bolile pneumococice reprezintă principala cauză de mortalitate la nivel global la copiii cu vârste sub cinci ani dintre bolile prevenibile prin vaccinare.
În România, unu din cinci copii cu vârsta până într-un an care ajung la medicul de familie sau în spital suferă de o boală potenţial pneumococică, în timp ce rezistenţa pneumococului la antibiotice este în creştere.
Provocate de o bacterie numită Streptococus pneumoniae, bolile pneumococice pot varia de la otite medii acute, pneumonii, sinuzite, conjunctivite, până la bacteriemii, sepsis sau meningite şi pot provoca sechele grave în rândul copiilor care au suferit un episod de boală, precum retard mintal, tulburări de comportament, tulburări de vedere şi auz şi nu în ultimul rând epilepsie.
În acest moment, doar 2% dintre copiii României au parte de vaccinare împotriva bolilor pneumococice, principala barieră în acest sens fiind preţul şi faptul că vaccinul nu este compensat/oferit gratuit (71%).
În ţările în care au fost introduse, vaccinurile au redus incidenţa bolilor infecţioase, salvând milioane de copii anual în întreaga lume. Incidenţa multor boli, precum rujeola, variola, poliomielita, a fost dramatic redusă datorită introducerii vaccinurilor în programele naţionale de vaccinare.
Sursa: AGERPRES