Spitalul Judeţean de urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" şi spitalul Bethesda, o clinică privată, au fost verificate de Casa Judeţeană de asigurări de sănătate (CJAS) Suceava, în baza cererii ministrului sănătăţii şi preşedintelui CNAS.
Potrivit directorului CJAS Suceava, Adela Băişanu, controalele vor fi efectuate, în perioada 5 - 30 mai 2014, de două echipe mixte formate din câte doi reprezentanţi ai CJAS Suceava şi un reprezentant al DSP Suceava.
Perioada verificată este trimestrul I din acest an, iar tematica acţiunii de control constă în verificarea modului de respectare a criteriilor de internare pentru pacienţii internaţi în regim de spitalizare continuă sau de zi, pentru care au fost raportate şi decontate servicii medicale în baza contractelor încheiate cu CJAS Suceava; verificarea modului de întocmire şi completare a foilor de observaţie clinică generală, respectiv a foilor de spitalizare de zi, conform prevederilor legale; întocmirea şi eliberarea decontului de cheltuieli eliberat pacienţilor la externare; întocmirea, respectarea şi raportarea listelor de prioritate pentru cazurile programabile; alte aspecte constatate.
Băişanu a precizat că rapoartele de control, aprobate de preşedele CJAS Suceava, vor fi transmise până pe 6 iunie Direcţiei Generale Monitorizare, Control şi Antifraudă din CNAS şi DSP.
Potrivit lui Băişanu, la nivelul Direcţiei Generale Monitorizare, Control şi Antifraudă din CNAS se va întocmi, până pe 16 iunie, sinteza rapoartelor de control ce va fi înaintată spre aprobare preşedintelui CNAS şi ministrului sănătăţii.
Sursa: AGERPRES