Agenţia Naţională de Integritate a constatat că existenţa stării de incompatibilitate în cazul şefei de secţie la spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Ana Maria Vlădăreanu, ţinând cont de faptul că aceasta şi fostul său soţ au deţinut o funcţie de conducere în cadrul Facultăţii de medicină - Universitatea de medicină şi farmacie 'Carol Davila' Bucureşti.
"Începând cu 1 iulie 2006, Ana-Maria Vlădăreanu deţine funcţia de şef de secţie în Clinica hematologie din cadrul spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti iar în perioada 12 aprilie - 5 septembrie 2012, aceasta a deţinut şi funcţia de prodecan cu probleme de învăţământ postuniversitar al Facultăţii de medicină din cadrul Universităţii de medicină şi farmacie 'Carol Davila' Bucureşti. Fostul soţ al persoanei evaluate deţine, începând cu 12 martie 2012, funcţia de director departament în cadrul Facultăţii de medicină a Universităţii de medicină şi farmacie 'Carol Davila' Bucureşti", se arată în comunicat.
Potrivit legii, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii sau a încetării de drept a mandatului.
Sursa: AGERPRES