Reprezentanţii judeţeni ai organizaţiei Serviciul de ambulanţă Judeţean (SAJ) Bistriţa-Năsăud au declarat că în cadrul proiectului "Voluntar la ambulanţă", peste 200 de bistriţeni şi-au arătat disponibilitatea de a urma cursurile de prim-ajutor ale crucii roşii, organizate de ei.
La conferinţa de presă a participat şi preşedintele crucii roşii România, Mihaela Geoană.
Prima serie, de 104 persoane, a urmat cursurile de teorie şi practică în perioada februarie-martie, timp de şase săptămâni, iar cea de-a doua serie, de 120 persoane, îşi va începe activitatea la sfârşitul acestei luni. Cursul costă 150 lei de persoană, banii mergând în cea mai mare parte pentru achiziţionarea echipamentului.
Directorul SAJ Bistriţa-Năsăud, Annabella Muzsi, a ţinut să aprecieze activitatea acestor voluntari, care ajută echipajele de intervenţie atât în cazuri de urgenţă, cât şi la transporturi neasistate ale pacienţilor sau la asigurarea asistenţei medicale cu ocazia unor evenimente cu participare numeroasă.
În cadrul vizitei efectuate în judeţul Bistriţa-Năsăud, Mihaela Geoană a vizitat şi punctul de prim ajutor al crucii roşii deschis în octombrie anul trecut în satul Agrieş, comuna Târlişua, care face parte din rândul celor 40 de centre deschise în ţară în diverse zone izolate.
Sursa foto: bistrita.citynews.ro
Sursa: AGERPRES