Cadrele medicale ale staţiunii balneare Bala din judeţul Mehedinţi vor declanşa un protest în semn de nemulţumire pentru neplata de trei luni a drepturilor salariale.
Directorul staţiunii, Constantin Cîtu, a declarat miercuri pentru AGERPRES că această situaţie se datorează conducerii spitalului orăşenesc Baia de Aramă care nu a prevăzut bani la buget şi pentru doctorii şi asistenţii acesteia.
"Salariaţii intenţionau să întrerupă vineri lucru, fapt care ar fi afectat sutele de pensionari aflaţi la tratament reumatismal. I-am asigurat că, la rândul meu, deşi ei nu sunt plătiţi de administraţia staţiunii, voi face demersuri pentru a-şi primi banii. Sper că voi reuşi să conving factorii de decizie că trebuie să le asigure fondurile necesare, iar ei să renunţe la protest", a precizat Constantin Cîtu.
Potrivit acestuia, cadrele medicale din Staţiunea balneară Bala sunt plătite fiecare pentru prestarea de servicii lunare către 100 de persoane, însă în realitate, datorită biletelor de tratament eliberate pensionarilor de casele de pensii din ţară, numărul acestora aproape se triplează.
"În vederea desfăşurării în condiţii normale a activităţilor medicale mai este nevoie de deblocarea suspendării contractului colectiv de muncă. Salariaţii vor să muncească, dar trebuie plătiţi după eforturile făcute", a afirmat Cîtu.
El a spus că în 2013 în Staţiunea balneară Bala au beneficiat de proceduri de tratament peste 6.000 de persoane, capacitatea acesteia fiind depăşită cu 1.000 de persoane pentru care s-au efectuat în plus 3.200 de proceduri, dar cadrele medicale nu au primit nicio recompensă.
Sursa: AGERPRES