O statistică a Casei Judeţene de asigurări de sănătate (CJAS) relevă faptul că peste 330 de băcăuani au beneficiat pe parcursul ultimului an în timpul şederii temporare pe teritoriul Uniunii Europene (vizite, excursii) de servicii medicale în regim de urgenţă asigurate, fără a plăti din buzunarul propriu, în baza cardului european de sănătate.
"În acest scop, conform ordinului Casei Naţionale de asigurări de sănătate ce prevede normele privind rambursarea şi recuperarea cheltuielilor reprezentând asistenţa medicală acordată în baza documentelor internaţionale, CJAS Bacău a făcut plăţi externe în valoare totală de 2.996.352 lei pentru asiguraţii având card european de sănătate", a declarat pentru AGERPRES Liliana Damian, purtător de cuvânt al instituţiei băcăuane.
Prin acest mijloc de plată, 93 de locuitori ai judeţului au beneficiat de tratamente medicale în Franţa pentru care s-a decontat suma de peste 1,5 milioane lei, alţi 19 în Belgia, pentru care CJAS Bacău a achitat suma de 65.435 lei, 106 în Italia (705.973 lei), 49 în Austria (557.881 lei), 61 în Spania (127.762 lei) şi unul în Portugalia (635 lei).
Un exemplu privind eficienţa cardului european de sănătate pentru băcăuani îl constituie cazul recent al unui bărbat plecat în vizită la rude în Spania. Un accident de autobuz întâmplat în timp ce se ducea la pescuit cu nişte prieteni l-a trimis în stare gravă într-o clinică de urgenţă din centrul oraşului Valencia. A stat inconştient mai bine de 24 de ore, fiind trezit de acul de seringă prin care i se administra un tratament. Aşa a realizat că se afla într-un spital, iar în clipa următoare gândul i-a fugit la faptul că nu era acasă şi nu avea banii pe care ar fi urmat să-i plătească pentru tratamentul medical. Îngrijorările sale au fost curmate când a aflat de cardul de sănătate european pe care salvatorii săi îl găsiseră în buzunarul hainei ce o purta în timpul accidentului. Acelaşi act a folosit şi la identificarea sa, dar a permis şi anunţarea familie, care îl căuta la Poliţie.
"Pe parcursul internării mele în spitalul spaniol am beneficiat de toate condiţiile - medicale, hoteliere, de tratament - fără a plăti niciun euro din buzunarul propriu, fără a-mi fi acceptate nici măcar mici 'atenţii', aşa cum e obişnuit românul neaoş", declară băcăuanul Alexandru Simion.
Alţi şapte locuitori ai judeţului Bacău au beneficiat de tratamente în străinatate plătite pe parcursul ultimului an de CJAS Bacău folosind cunoscutul formular E 112.
Sursa: AGERPRES