Medicul Alexandru Băloi, instalat luni, în funcţie, a declarat că unul dintre principalele obiective ale noului manager al spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, este creşterea gradului de satisfacţie a pacienţilor, care este legat de calitatea actului medical şi cea a resursei umane din cadrul spitalului.
'Gradul de satisfacţie reprezintă diferenţa între ce primeşte şi ceea ce se aşteaptă să primească. Cu cât diferenţa este mai mică, cu atât gradul de satisfacţie creşte.
Aici vorbim despre calitatea actului medical, a serviciilor medicale, calitate care trebuie înţeleasă prin mai multe aspecte. Trebuie crescută eficienţa actului medical, respectiv raportul între actul medical şi costurile generate de acest serviciu. Trebuie să vorbim despre calitatea resursei umane, despre atitudinea personalului spitalului, despre respectarea legii dreptului pacienţilor şi a Codului deontologic', a afirmat noul manager al spitalului.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti s-a aflat, la finalul anului trecut, în centrul unui scandal izbucnit după ce chirurgul Dan Oprea a făcut o serie de afirmaţii grave în presă privind desfăşurarea activităţii în cadrul celei mai mari unităţi sanitare din judeţul Prahova.
Ministrul sănătăţii a dispus efectuarea unei anchete la acest spital, iar în urma acesteia fostul manager, Adrian Strâmbeanu, a solicitat Consiliului Judeţean Prahova, la data de 6 decembrie, încetarea contractului de management prin acordul părţilor.
Conducerea interimară a SJU Ploieşti a fost asigurată de medicul Florin Puşcariu.
La concursul organizat pentru postul de manager al spitalului s-au înscris trei medici, printre care şi Alexandru Băloi, medic de familie care, o perioadă, a ocupat funcţia de director al Direcţiei de sănătate publică Prahova, fiind apoi detaşat ca director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, instituţie a cărei conducere a fost demisă în urma scandalului privind eliberarea certificatelor de handicap false.
Sursa: AGERPRES