Nicolae Bănicioiu, propus pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, va continua toate programele începute de fostul ministru Eugen Nicolăescu în acord cu programul de guvernare al USL, a declarat acesta marţi la audierile din Comisiile parlamentare de specialitate.
"Ca priorităţi îmi doresc ca în sfârşit în această perioadă de guvernare până în 2016 să se realizeze un echilibru financiar în sănătate", a spus Bănicioiu.
El a enumerat printre priorităţile sale: creşterea transparenţei, reducerea arieratelor, modernizarea unităţilor sanitare, investiţii utile în infrastructură, stimularea performanţelor personalului medical şi crearea condiţiilor pentru revenirea în ţară a medicilor.
"Tot ceea ce s-a realizat în acord cu programul de guvernare USL se continuă. Proiectele mari intenţionez să le continuăm", a spus Nicolae Bănicioiu.
În ceea ce priveşte Institutul Cantacuzino, el a precizat că susţine reluarea producţiei de vaccin.
"Sunt în posesia unui raport preliminar al experţilor OMS care au efectuat analiza. Sunt îndreptăţit să cred că anul viitor vom produce vaccin. Singura problemă este aceea de a regăsi resursele necesare pentru a elimina problemele găsite de experţii OMS.
Imediat după ce vom primi raportul OMS, îl vom face public", a susţinut Bănicioiu.
Referindu-se la bursele medicilor rezidenţi, el a afirmat că din momentul în care ajuns la ministerul Sănătăţii, ca interimar, i-a rugat pe colegii săi să "pună banii în mişcare".
"De vineri au plecat banii. Astăzi şi mâine vor ajunge la medicii rezidenţi. Ei sunt plătiţi pentru luna trecută", a spus Bănicioiu.
Potrivit acestuia, pachetul de servicii medicale de bază reprezintă principala resursă de asigurare a echilibrului financiar în sistemul de sănătate.
Bănicioiu a susţinut că Contractul Cadru este valabil doi ani şi a arătat că acesta a fost semnat anul trecut.
"El a fost semnat anul trecut, el rămâne valabil până la modificarea pachetului de servicii", a mai susţinut Bănicioiu.
Susţinerea politicilor în privinţa medicilor de familie este o altă prioritate menţionată de Nicolae Bănicioiu.
În ceea ce priveşte proiectul privind calculul preţului la medicamente şi cel privind taxa clawback, el a arătat că acestea au fost amânate, dar nu retrase din dezbaterea publică.
"Cu toţii vrem ca preţurile să fie cât mai bine suportate de oameni. Voi cere zilele viitoare un punct de vedere de la Ministerul Finanţelor. Sunt chestiuni care necesită o abordare mai minuţioasă", a subliniat Bănicioiu, adăugând că se impune o actualizare a medicamentelor compensate şi gratuite.
"În momentul de faţă sunt realizate 7 milioane de carduri de sănătate. Se merge înainte şi se continuă programul iniţiat de ministrul Eugen Nicolăescu şi fostul preşedinte al CNAS Cristian Buşoi", a mai afirmat Bănicioiu.
Sursa: AGERPRES