Joi, 6 martie, medicii rezidenţi din Cluj vor organiza un miting în faţa Prefecturii Cluj, pentru a protesta împotriva faptului că nu au primit bursele de 670 de lei promise de Guvern în iarna anului trecut.
Aceste burse care sunt în plus faţă de salarii ar fi trebuit să fie viraţi în conturi după 20 ianuarie.
Potrivit reprezentantului medicilor rezidenţi, Paul Turcoman, există informaţii că bursele au fost virate către bănci de minister, dar acest lucru nu va anula protestul pregătit. 'Azi au sunat colegii la DSP şi li s-a spus că cică ar ajunge banii în conturi. Asta probabil că va mai scădea din numărul participanţilor la protest, dar cred că totuşi o să vină o parte din colegi. Eu nu renunţ la protest, şi singur mă duc, pentru că şi dacă vin banii, ei au venit cu mare întârziere şi nu e normal. Este lipsă de respect. Dacă am ajuns să ieşim în stradă ca să primim drepturile, nu este normal. Eu dacă am întârziat cu plata chiriei, pentru că şi ei au întârziat cu plata banilor, am plătit penalităţi', a declarat marţi, Paul Turcoman, reprezentantul medicilor rezidenţi clujeni.
El a spus că se baza iniţial pe vreo 300 de tineri medici pentru a participa la acţiunea de protest, dar pentru că până joi s-ar putea ca banii de burse să ajungă la destinatari, probabil că numărul protestatarilor nu va trece de 200.
Acesta a explicat că întârzierea acestor burse a fost doar ultima nemulţumire a medicilor rezidenţi, nu şi cea mai importantă. El a explicat că salariile pe care le primesc medicii aflaţi la începutul carierei, situate între 900 şi 1.300 de lei, sunt insuficiente pentru asigurarea unui trai decent.
De asemenea, Paul Turcoman a mai spus că atât el cât şi colegii săi au 'mâinile legate' pentru că nu pot avea colaborări în timpul rezidenţiatului şi astfel nu îşi pot suplimenta veniturile.
'Banii aceştia au fost ultima picătură. medicii rezidenţi fac mai multe gărzi obligatorii şi nu sunt plătiţi. Şi asta este o problemă. medicii rezidenţi nu se feresc să muncească, dar cer să fie plătiţi. Ei ştiu că au de dat un examen şi de obicei nu prea comentează. Nu se plâng nici conferenţiarilor, nici profesorilor, nici directorilor de spitale şi dacă sistemul le cere să stea până la opt seara, ei stau. Foarte bine, dar să fie plătiţi', a spus Paul Turcoman.
Protestul va avea loc joi, 6 martie, între orele 13 şi 15, în faţa Prefecturii Cluj.
Sursa: AGERPRES