Fluxul gravidelor din judeţ care plecau spre spitale din capitală se va reduce, după ce secţia maternităţii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu a primit fonduri, iar lucrările de reabilitare şi dotare sunt în plină desfăşurare, a declarat şeful instituţiei, Basil Stoica.
'Ne plângeam de 15 ani de condiţiile din maternitatea Giurgiu - când femeile care aşteptau să nască, plecau către spitalele din Bucureşti şi nu le acuzam având în vedere ce condiţii aveam.
Un singur exemplu - saloanele şi sălile de operaţii erau traversate de toate ţevile, de sus până jos, şi, la o avarie, eram inundaţi. Nu erau condiţii, dar acum putem spune că vom avea o maternitate la standarde europene", a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful secţiei Maternitate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, Basil Stoica.
El spune că toate condiţiile din maternitatea Giurgiu s-au schimbat în bine, astfel că, dacă înainte stăteau până la şase paciente în salon, acum pot sta câte două sau trei, cu pătuţuri speciale pentru copii.
"Maternitatea este modernizată de la cap la coadă, după standarde europene, accesul se va face doar pe bază de cartelă, saloanele sunt izolate termic şi fonic, cu un pupitru de comandă şi alarmare, toate paturile sunt dotate cu oxigen, incubatoarele de la secţia de Terapie nou-născuţi este monitorizată şi uşor de supravegheat", a completat Basil Stoica.
Şeful Maternităţii Giurgiu spune că şi sala de operaţii a fost complet dotată şi există acum circuite de apă sterilă, lucruri ce se realizau până acum "empiric", dar spune că ar mai avea nevoie de un aparat de măsurare a ritmului cardiac la copii şi un ecograf mai modern.
La Maternitatea din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu sunt 35 de paturi, iar gărzile sunt asigurate de cinci medici.
Sursa: AGERPRES