Managerul privat Nicoleta Manu al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu a declarat că se are în plan modificarea structurii organizatorice a secţiilor unităţii pentru o mai bună eficientizare a actului medical.
Potrivit acesteia, misiunea companiei Tetraedru Medical Consulting, cea care coordonează activitatea din SJU Târgu Jiu, este de a crea condiţiile în care echipa spitalului, formată din personalul medical şi nonmedical, oferă servicii de îmbunătăţire a stării de sănătate a locuitorilor gorjeni, în acest sens fiind pregătită o organigramă pentru adaptarea structurii spitalului şi a statului de funcţii.
"Avem în plan mărirea secţiilor a căror adresabilitate a fost foarte mare anul trecut, precum Neurologia cu cinci paturi, Oncologia Medicală cu zece paturi, din care cinci vor fi destinate pentru înfiinţarea unui compartiment nou în cadrul secţiei, destinat îngrijirii bolnavilor paleativi. Va fi un tip de asistenţă medicală total nou pe raza judeţului Gorj, dar şi a judeţelor învecinate. De asemenea, vom reorganiza secţiile de Obstetrică şi Ginecologie într-una singură, având drept consecinţă reconfigurarea numărului de paturi a secţiei de Neonatologie. Totodată, se diminuează cu cinci paturi secţia de Dermato-Venerologie, respectiv 25 de paturi secţia de Boli Infecţioase. (...) În total, din 1.050 de paturi spitalizare continuă, aflate în structura aprobată a spitalului, din care 864 sunt contractate cu CAJS Gorj, va rămâne un total de 963 de paturi cu 864 spitalizare continuă şi 79 de paturi spitalizare de zi, grupate pe cele 3 locaţii ale unităţii în centre de spitalizare de zi", a precizat managerul Nicoleta Manu.
Ea a adăugat că se are în vedere şi comasarea celor trei farmacii ale unităţii spitaliceşti într-una singură, cu o gestiune unică şi mai eficientă a stocurilor şi consumurilor de medicamente, precum şi a achiziţiilor medicamentelor şi materialelor sanitare.
În ceea ce priveşte bugetul unităţii, Manu a precizat că firma pe care o reprezintă a reuşit, într-un an de manageriat, să crească bugetul SJU Târgu-Jiu de la 5.834.882,3 lei în 2012 la 6.464.103,6 lei în 2013, din care la venituri proprii 163.942,1 lei în 2012 la 214.205 lei în 2013, iar veniturile realizate din sponsorizări au crescut cu 17,70% faţă de anul 2012.
"Cheltuielile cu medicamentele şi materialele sanitare au fost 6.896.132 în 2012 şi 11.465.701 în 2013, acestea reprezentând circa 17,17% din bugetul spitalului, ceea ce dovedeşte interesul firmei de a atinge dezideratul ca niciun pacient ce se adresează spitalului să nu mai fie nevoit să îşi achiziţioneze medicaţia şi materialele sanitare pe durata internării. Anul 2013 a fost încheiat în echilibru financiar", a încheiat Nicoleta Manu.
Sursa: AGERPRES