Managerul spitalului CFR din Drobeta Turnu Severin, dr. Stela Firu, a declarat că unitatea medicală a achiziţionat în prima parte a lunii februarie aparatură de ultimă generaţie pentru laboratorul de analize medicale, în valoarea de aproape 300.000 lei şi că dotările intrate în inventar, necesare lărgirii gamei de investigaţii şi diagnosticare, provin din Franţa, Olanda şi Germania.
'Noile echipamente vor fi utilizate pentru efectuarea de analize MEDICALE pentru IMUNOLOGIE - markeri TUMORALI şi hormoni. Ele vor asigura acurateţea analizelor şi vor determina medicul să intervină corect şi în regim de urgenţă pentru prescrierea tratamentelor', a precizat Firu.
Potrivit sursei citate, de aparatura respectivă vor beneficia atât bolnavii internaţi, cât şi - prin ambulatoriul de specialitate - alte categorii de asiguraţi din judeţ, dar numai după semnarea contractului de servicii medicale pentru anul 2014 cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătătate Mehedinţi.
Şefa spitalului CFR din Drobeta Turnu Severin a mai spus că în luna ianuarie 2014 au mai fost investiţi, în amenajarea şi dotarea unei săli de operaţii, 30.000 de euro din surse proprii.
Sursa: AGERPRES