Miercuri, 12 februarie, Comitetul director al spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui a decis suspendarea tichetelor de masă pentru cei peste 1.000 de salariaţi ai unităţii medicale.
Totodată, s-a decis reducerea sporurilor pentru angajaţii care lucrează în condiţii speciale, cu 25% pentru angajaţii de la secţia TBC şi cu 10% pentru cei de la secţia Psihiatrie.
'În ordonanţa 115/2004 se stipulează că angajaţii beneficiază de tichete de masă. În contractul colectiv de muncă scrie că angajatorul este obligat să acorde aceste tichete de masă. Ceea ce a propus conducerea spitalului este, practic, modificarea unilaterală a contractului de muncă. Vom acţiona unitatea spitalicească în instanţă pentru că aceasta este pârghia care ne este la acest moment la îndemână', a declarat liderul Sanitas Vaslui, Daniela Clătinici.
Aproximativ 300 de salariaţi de la spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui au început miercuri dimineaţă un protest spontan faţă de intenţia conducerii unităţii sanitare.
Şi angajaţii spitalului de Urgenţă 'Elena Beldiman' din Bârlad au organizat, în cursul săptămânii trecute, un protest spontan din cauza recentelor decizii ale conducerii unităţii sanitare privind reducerea cu 50% a tichetelor de masă şi diminuarea unor sporuri. Asistentele şi infirmierele au cerut explicaţii managerului şi au intrat peste el în momentul în care acesta se afla la raportul de gardă al medicilor, tocmai pentru a face cunoscute aceste măsuri.
Managerii celor două unităţi spitaliceşti susţin că tăierile salariale sunt absolut necesare pentru ca activitatea să nu intre în colaps, având în vedere că au un deficit bugetar foarte mare.
Preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui, Simona Polak, a declarat că în unităţile spitaliceşti se impun economii, dar nu neapărat la salarii.
Ea a precizat pentru AGERPRES că bugetele de la spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui şi de la spitalul de Urgenţă 'Elena Beldiman' din Bârlad au rămas la nivelul celor de anul trecut, iar instituţia pe care o conduce nu înregistrează nicio datorie faţă de aceste unităţi spitaliceşti.
Sursa: AGERPRES