Preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS), dr. Bogdan George Jansen, a anunţat că spitalele care nu vor primi acreditare până la sfârşitul anului 2015 nu vor intra în contract cu Casele de Sănătate.
El a precizat că 77 de unităţi sanitare cu paturi dintr-un total de aproape 500 existente în ţară au fost acreditate până în prezent.
"Am format aproximativ 500 de evaluatori externi pe care a trebuit să îi şcolarizăm.
În prima fază se acreditează actul managerial-administrativ. CoNAS nu dă amenzi, nu închide spitale, pune la dispoziţie o serie de standarde. Poate nu toate cele 77 de spitale meritau să primească acreditate. Spitalele trebuie să se raporteze la un standard unic de calitate. Avem în vedere o procedură pentru a verifica anual spitalele care sunt acreditate şi care mai au probleme de rezolvat şi dacă acestea nu şi le rezolvă îşi vor pierde acreditarea. Prin noua lege spitalelor care nu şi-au rezolvat problemele li se va retrage acreditarea. Spitalele trebuie să fie acreditate până la sfârşitul anului 2015 şi dacă nu au obţinut acreditarea nu vor mai primi finanţare de la Casele de sănătate", a afirmat Jansen.
El a explicat că acest lucru nu înseamnă că se vor închide acele spitale, ci pot primi finanţare privată.
Jansen a mai spus că există suficient timp ca până la sfârşitul anului 2015 să fie finalizat procesul de acreditare pentru cele 500 de spitale pe baza celor 9 standarde şi a aproximativ 2.100 de indicatori.
Preşedintele CoNAS a arătat însă că instituţia pe care o reprezintă nu este acreditată internaţional şi nici ISO.
"CoNAS nu este acreditată internaţional, poate fi acreditată ISO în aproximativ 2-3 luni, iar internaţional în aproximativ 2 ani", a mai spus reprezentantul CoNAS.
Sursa: AGERPRES