Purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Teleorman, Mihaela Popa a declarat că aproximativ 800 de persoane sunt înscrise pe o listă de aşteptare pentru dispozitive medicale la această instituţie.
Potrivit acesteia, solicitările pentru dispozitive medicale au crescut în anul trecut cu aproape 50% faţă de 2012, numărul total al acestor cereri depăşind 3.000.
Dispozitivele medicale sunt destinate recuperării unor deficienţe organice sau fiziologice. Între cele mai solicitate se află pungile colostomice, condoamele urinare, protezele auditive şi lentilele intraoculare, dar şi dispozitivele pentru mers.
"Lista de aşteptare a fost generată de o creştere a solicitărilor pentru dispozitivele medicale peste previziunile CAS, în acest an obiectivul instituţiei noastre fiind eliminarea unei astfel de modalităţi de procurare", a precizat sursa citată.
Sursa: AGERPRES