Luni, 10 februarie, firma Tetraedru Medical Consulting, cea care asigură managementul privat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, a nominalizat o nouă persoană pentru funcţia de manager a spitalului, după ce s-a hotărât ca fostul manager, Claudia Manu, să fie schimbată din funcţie.
Reprezentantul firmei, Florea Buţă, a venit luni la sediul Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, însoţit de Marius Sponoche, fost şef al Spitalului Orăşenesc Cernavodă, cel care va fi propus pentru funcţia de manager, pentru a depune actele în vederea noii nominalizări. Acesta a declarat că nu cunoaşte motivul pentru care fostul manager a fost schimbat din funcţie.
"Este vorba, din punct de vedere operaţional, de nominalizarea unui nou manager. Pentru acest lucru am depus actele conform legislaţiei în vigoare şi conform contractului şi o să aşteptăm din partea CJ Gorj acceptul sau refuzul. Decizia a fost luată de companie. Ce anume a determinat această decizie, nu aş putea să vă spun", a declarat Buţă.
Claudia Manu, fostul manager, a fost acuzată de medici că a încercat să privatizeze laboratorul spitalului, lucru cu care preşedintele CJ Gorj nu a fost de acord.
Sursa: AGERPRES