Cotidianul francez Le Figaro notează că alcoolul, tutunul şi canabisul rămâne important în rândul adolescenţilor francezi şi induce o dependenţă cu atât mai mare cu cât aceştia încep mai devreme.
Adolescenţii de 17 ani care nu au pus niciodată gura pe alcool, nu au fumat un joint sau o ţigară sunt excepţii în Franţa. La această vârstă, aproape 95% dintre tinerii francezi au experimentat cel puţin unul dintre cele trei produse.
Desigur, nu toţi vor deveni dependenţi, însă o primă experienţă pozitivă cu substanţe psihoactive poate favoriza consumul regulat, atenţionează Institutul Naţional pentru Sănătate şi Cercetare Medicală (Inserm), într-o expertiză colectivă, publicată joi.
De fapt, creierul adolescenţilor, încă în dezvoltare, este mult mai vulnerabil la aceste droguri decât cel al adulţilor. 'Indiferent care este produsul, consumul precoce creşte riscul de dependenţă', atenţionează Jean-Paul Moatti, vicepreşedintele consiliului ştiinţific al Inserm.
Alcoolul este prima substanţă psihoactivă experimentată de tineri. La 11 ani, aproape şase din zece copii francezi au băut deja un pahar de alcool, cunoscând prima lor stare de beţie la vârsta medie de 15 ani. Astfel, o treime dintre elevii de clasa a treia de colegiu (clasa IX-a în România) declară că s-au îmbătat cel puţin o dată, iar în clasa terminală de liceu, 60% dintre elevii francezi au experimentat deja această stare.
Şi mai îngrijorător este faptul că 7% dintre elevii francezi din clasa a treia de colegiu şi peste 50% dintre tinerii de 17 ani recunosc că au băut cel puţin cinci pahare de alcool la o singură petrecere în timpul lunii precedente. Faimoasele 'beţii express' au devenit tot mai frecvente în ultimii ani (46% în 2005 şi 53% în 2011). Or, intoxicaţia masivă este cu precădere nefastă pentru creierele non-mature.
'Alcoolul ucide mai mulţi neuroni la adolescenţi decât la adulţi', avertizează Mickael Nassila, profesor la Facultatea de Psihologie din Amiens. Acest lucru se traduce prin dificultăţi de învăţare şi memorare, fenomen remarcat în special în rândul fetelor.
În ceea ce priveşte canabisul, acesta este primul drog ilicit testat de adolescenţi. Primele experienţe intervin la sfârşitul colegiului. Un elev din zece în clasa a 4-a de colegiu (echivalentul clasei a VIII-a în România), unul din patru în a 3-a şi unul din doi în clasa a 2-a de liceu (clasa a X-a) au fumat deja un joint. Consumul global de canabis este stabil din 2005, însă Franţa rămâne printre ţările unde consumul acestei substanţe în rândul adolescenţilor rămâne cel mai ridicat. Astfel, 7% dintre elevii francezi din clasa terminală consumă regulat canabis.
La consumatorii de canabis se observă probleme cognitive care afectează atenţia, timpul de reacţie, memoria. Aceste probleme au tendinţa să dispară în luna imediat următoare după întreruperea consumului, 'însă la tinerii care au început la 15 ani anumite probleme persistă', subliniază doctorul Alain Dervaux, medic psihiatru. De altfel, consumul de canabis poate precipita apariţia de probleme psihiatrice.
Potrivit Le Figaro, tutunul este un flagel pe termen lung. În timpul recentei prezentări a noului plan de combatere a cancerului, preşedintele francez Francois Hollande a declarat că unul din doi tineri care a început să fumeze înainte de 17 ani va muri înainte de 60 de ani. Cu toate acestea, respectiva realitate nu pare să-i sperie de adolescenţi, puţin sensibili la aceste mesaje alarmante.
De altfel, cum ar putea fi prevenit, sau cel puţin întârziat, consumul acestor substanţe? Potrivit experţilor de la Inserm, este necesar să se întărească, fără a se dramatiza totuşi, mesajele care descriu impactul pe termen lung al acestor produse asupra sănătăţii, să se găsească sprijin printre părinţi, dar mai ales printre adolescenţii înşişi. Experţii recomandă de asemenea ca vânzarea de tutun şi alcool să se facă în mod sistematic pe baza prezentării actelor de identitate ale cumpărătorului.
Sursa: AGERPRES