Brain Institute, prima instituţie medicală privată non-profit din Românie, care a reunit câţiva din cei mai buni specialişti din domeniul neurochirurgiei, îşi propune realizarea unor intervenţii unice în România, care nu pot fi efectuate în alte spitale din ţară.
Directorul executiv al Brain Institute, doctor Ionuţ Pătrăhău, a declarat joi că în cadrul acestui nou proiect se simte ca "un manager de îngeri".
Brain Institute reuneşte cei mai experimentaţi specialişti din neurochirurgia românească modernă, pentru fiecare dintre ramurile ei: spinal, cranian şi neuro-anestezie şi are ca prim obiectiv realizarea de operaţii unice în România, în aceste domenii. Experienţa fiecăruia în parte şi rezultatele lor profesionale provin atât din educaţia medicală performantă, cât şi din numărul mare de pacienţi trataţi până acum. În România, anumite afecţiuni rare pot fi tratate numai de către Brain Institute. Alături de Pătrăhău, acestui proiect i s-au alăturat şi specialiştii Sergiu Stoica şi Ştefan Mindea.
Echipa fondatorilor Brain Institute doreşte să pună în valoare experienţa acumulată în străinătate, pentru a aduce în România neurochirurgia de înaltă performanţă. "Nu vrem să aşteptăm 20 de ani pentru ca modelul de îngrijire a bolnavului din Statele Unite ale Americii să vină şi la noi", a spus Pătrăhău, la o conferinţă de presă, adăugând că la Brain Institute actul medical este centrat pe timpul de suferinţă al pacienţilor şi nu pe împărţirile pe secţii. "Avem un dosar electronic şi un protocol. Suntem împărţiţi pe afecţiunile bolnavului", a adăugat acesta.
Doctor Sergiu Stoica vine cu o experienţă de studiu şi practică în domeniul neurochirurgiei vasculare şi tumorale acumulate în centre universitare renumite din Franţa (Universitatea Henri Poincare din Nancy) şi Canada (Spitalul Universitar Notre Dame din Montreal). Întors în România, Sergiu Stoica a pus bazele şi a coordonat departamentele de neurochirurgie de la Spitalul M.S. Curie, şi apoi de la Spitalul Euroclinic. În anul 2013, acesta a primit Premiul "De profesie medic în România", la Gala Medica 2013.
Sergiu Stoica a afirmat că s-a întors în România, după studiile din străinătate, pentru că a vrut să facă o schimbare în sistemul medical din care a plecat. "Am plecat să învăţ să fac meserie cum trebuie şi m-am întors să o practic", a spus medicul.
Profesor Doctor Ştefan Mindea completează cunoştinţele şi abilităţile colegului său, fiind specializat în neurochirurgie spinală minim-invazivă; acesta aduce experienţa acumulată în Statele Unite ale Americii, în calitate de director al secţiei de neurochirurgie spinală al Centrului Medical Universitar Stanford, şi profesor universitar în chirurgia spinală minim-invazivă la aceeaşi instituţie.
Timp de cinci ani consecutivi (2009-2012), doctorul Ştefan Mindea a fost în Top 5 al celor mai buni chirurgi de la Universitatea Stanford. Directorul Brain Institute a spus că timp de şase luni Ştefan Mindea a aşteptat să îi fie echivalată în România diploma de medic din Statele Unite ale Americii, lucru care nu s-a întâmplat nici în prezent.
Mindea locuieşte în prezent în România alături de soţia sa şi cei cinci copii ai lor. El a spus că unul din motivele care l-au făcut să se mute cu familia din SUA în România a fost prietenia cu Sergiu Stoica. Acesta a spus că doreşte să participe la "modernizarea chirurgiei româneşti".
Brain Institute are sediul în cadrul Spitalului Monza din Capitală, instituţie care a pus la dispoziţia specialiştilor toate mijloacele materiale - analize, personal, aparatură. Medicii care fac parte din acest proiect medical vor efectua operaţii foarte complicate din domeniul neurochirurgiei, care nu pot fi realizate în alte spitale româneşti. Patologia abordată de aceştia include tumori, neurinoame, rupturi de anevrisme cerebrale sau tumori medulare.
Medicii au subliniat că operaţiile sunt minim invazive, pacienţii având nevoie de o perioadă medie de două zile şi jumătate până la externarea de după intervenţie. De asemenea, tarifele unor asemenea intervenţii sunt, potrivit medicilor implicaţi în proiect, de trei ori mai mici decât cele din străinătate. Astfel, cea mai ieftină intervenţie la Brain Institute costă 9.500 de lei (pentru o intervenţie la coloană), poate urca până la 27.000 de lei pentru extirparea de diverse tumori, iar cea mai scumpă este operaţia de anevrism cerebral - 40.000 de lei.
Brain Institute funcţionează în sistem non profit. Mai mult, potrivit politicii fondatorilor spitalului Monza, o parte din profit este anual reinvestită în dezvoltarea instituţiei. Până în prezent, suma investită în Monza este de 40 de milioane de euro, iar cifra ce urmează să fie reinvestită anul acesta este de aproximativ 300.000 de euro, a notat Luca Militello, director general al Spitalului Monza.
Unul dintre obiectivele Brain Institute este acela de a păstra medicii în ţară şi a le oferi o educaţie satisfăcătoare. Din echipa Brain Institute fac parte medici cu diverse specializări: doctor Anca Vişan, medic primar în neuro-anestezie, doctor Bogdan Mocanu, medic primar ORL (operează transnazal, împreună cu doctor Sergiu Stoica, adenoamele hipofizare).
Colectivul este completat de trei medici tineri specializaţi în Franţa: doctor Mihai Crăciun, doctor Ionuţ Gobej şi doctor Dorin Bică.
Sursa: AGERPRES