Publicaţia The Independent informează că o mână protetică cu degete cu senzori tactili a permis unui bărbat să simtă obiecte la strângerea lor în palmă, pentru prima dată de când şi-a pierdut braţul într-un accident în urmă cu aproape zece ani.
În locul braţului amputat a fost fixată mână bionică timp de o lună, anul trecut, timp în care a reuşit să distingă între diferitele obiecte pe care le strângea în mână, fiind legat la ochi, au precizat cercetătorii.
Este prima mână protetică care a reuşit să trimită informaţii senzoriale creierului folosind electrozi implantaţi sub piele. Invenţia ar putea conduce la o nouă generaţie de membre bionice care pot oferi în timp real informaţii tactile despre mediul înconjurător.
'Este pentru prima dată în neuroprotetică când 'feedback-ul' transmis de senzori a fost înmagazinat şi folosit de o persoană cu un membru amputat în timp real pentru a controla un membru artificial', a supus profesorul Silvestro Micera, de la Şcoala Politehnică Federală din Lausanne (Elveţia).
'Posibilitatea refacerii aproape de senzaţia naturală a fost extraordinară şi surprinzătoare. După cele 30 de zile, am fost obligaţi prin reglementări să îndepărtăm mâna de la pacient, ceea ce a fost păcat, pentru că totul funcţiona atât de bine' a precizat profesorul Micera.
"Ideea este că următorul implant va fi gata în următorii doi ani şi intenţionăm să punem electrozi în braţ pentru timp îndelungat, probabil luni sau ani, pentru ca totul să fie perfect mobil', a adăugat profesorul Micera.
Denis Aabo Sorensen este un tânăr de 36 de ani căruia i-a fost amputat braţul stâng în urma unui accident cu artificii în 2004, scrie The Independent, specificând că mâna bionică l-a ajutat să simtă obiecte pentru prima dată de când şi-a pierdut braţul.
'Desigur, a fost extraordinar să am acel sentiment că este atât de apropiat de braţul meu normal, după atâţia ani. Nu este sută la sută natural ca un braţ normal, dar era un pas destul de apropiat de acesta' a spus Sorensen.
'Feedback-ul senzorilor era incredibil. Puteam să simt lucruri pe care nu le-am putut simţi timp de nouă ani. Când am ţinut un obiect, puteam să îmi dau seama dacă era moale, tare, rotund sau pătrat' a spus acesta.
Mâna funcţionează trimiţând informaţii despre duritatea sau forma obiectului apucat către un procesor de computer care reanalizează datele într-un format mult mai lesne de perceput de către sistemul nervos periferic al organismului.
Studiul, publicat în publicaţia Science Translational Medicine, a demonstrat că este încă posibil să transmiţi informaţii sistemului nervos în ciuda formării oricărei cicatrici a ţesutului în urma amputării braţului.
Sorensen a fost operat, în ianuarie 2013, pentru a i se potrivi mâna bionică, însă i-a fost îndepărtată, în februarie, după 19 zile de teste preliminare, şi supus încă unei săptămâni de teste, fiind conectat la electrozi şi pus să aprecieze obiectele, fiind legat la ochi şi purtând căşti pentru a fi eliminată posibilitatea oricărui contact vizual sau auditiv cu obiectele.
Sursa: AGERPRES