Vineri, 7 februarie, se va efectua cel de-al şaptelea transplant hepatic de la începutul anului cu ficatul prelevat de dr. Radu Zamfir de la un donator din Sibiu, a declarat şeful Centrului de Chirurgie şi Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni, profesor doctor Irinel Popescu.
El a spus că ritmul de transplanturi în centrul de la IC Fundeni este de aproximativ 10 pe lună. "Operaţia, din punctul nostru de vedere, a decurs normal. Am făcut un sistem de reguli în care vrem să îi oferim cea mai bună şansă bolnavului, vrem să obţinem maximum de rezultat în acest program.
Este al şaptelea transplant hepatic de la începutul anului la Fundeni. Se fac aici undeva 10 pe lună. Ianuarie este o lună mai cu probleme după cum s-a văzut. Numărul de operaţii aprobat pentru anul acesta este mai mare", a spus Popescu, la o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, pe lista de aşteptare pentru transplant la Centrul de Chirurgie şi Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni se află 400 de pacienţi.
"Pe listă pentru transplant la Fundeni sunt peste 400 de pacienţi. După accidentul aviatic au avut loc 4 operaţii de transplant cu tot cu acesta de astăzi. Din momentul în care s-a clampat aorta la donatorul de la Sibiu la ora 5,30 şi până la 11,25 când a ajuns aici sunt şase ore ceea ce înseamnă este o limită bună. În teorie se spune că merg şi 12 ore dar am căutat să evităm. Şase ore reprezintă un timp foarte bun şi asta ne dă speranţe că ficatul va funcţiona", a mai spus profesorul.
Pacienta care va primi vineri ficatul are 45 de, este din Cluj şi are un cancer hepatic grefat pe ciroza hepatică şi prezintă un scor de gravitate mare, fiind internată IC Fundeni de trei săptămâni.
Medicul Radu Zamfir, supravieţuitor al accidentului aviatic produs săptămâna trecută în Munţii Apuseni, a ajuns vineri dimineaţă la Institutul Clinic Fundeni după ce ce joi seară a participat la o operaţie de prelevare de organe la Spitalul Judeţean Sibiu.
Zamfir a spus că operaţia de prelevare de la Sibiu a decurs bine.
Sursa: AGERPRES