Cercetători danezi susţin că temperaturile ridicate de care ne bucurăm acasă, la birou sau în spitale aduc un grad sporit de confort, astfel că organismele noastre nu mai trebuie să ardă calorii în plus ca să ne încălzim.
Potrivit grupului de cercetare de la Centrul medical al Universităţii din Maastricht, o temperatură ambientală de 19 grade Celsius este suficientă pentru echilibrare.
Ideea slăbirii, prezentată în publicaţia Trends in Endocrinology and Metabolism, se bazează pe teoria echilibrului energetic.
În schimb, alţii susţin că reglarea caloriferelor pe o temperatură mai mică îi va determina pe locatari să mănânce mai mult - iar cei care îngurgitează mai multe calorii sub formă de mâncare decât pierd prin activităţile zilnice se îngraşă.
Cercetătorii danezi au calculat că oamenii petrec 90% din timp în interior şi, în tot acest timp, 'ne încălzim şi răcim locuinţele pentru maximum de confort, minimizând în acelaşi tip cheltuiala energetică a corpului necesară pentru a controla temperatura corpului'. Astfel, balanţa energetică a corpului înclină spre câştigarea în greutate şi ar putea fi nevoie de o scădere a temperaturii pentru a contribui la arderea de calorii.
'19 grade Celsius este suficient, şi nu toată ziua', a explicat pentru BBC dr. Wouter van Marken Lichtenbelt, adăugând că acest lucru 'poate ajuta în mod substanţial, în combinaţie cu schimbări în alimentaţie şi exerciţiu fizic'. Medicul danez îi îndeamnă pe oameni să 'regleze termostatul pe o temperatură mai joasă' sau să 'iasă afară'.
Cu toate acestea, controlul temperaturii ar putea să nu fie soluţia perfectă şi este o idee care generează o serie de dispute. Dr. Michael Daly, care a analizat această problemă la Universitatea Stirling, a argumentat că 'scăderea în greutate are loc dacă scăderea temperaturii nu este compensată, ceea ce în realitate nu se întâmplă, pentru că organismul va cere o tabletă de ciocolată'.
'Mai mult, unele studii sugerează că atunci când temperaturile din interior sunt mai scăzute creşte posibilitatea de a face atac cerebral, iar mortalitatea creşte iarna', a afirmat dr. Daly.
Acesta a făcut la rândul său un studiu care a cuprins 100.000 de locuinţe din Anglia şi în urma căruia a ajuns la concluzia că cei din casele unde temperatura era mai mare de 23 de grade tind să fie mai subţiri, pentru că la acest nivel organismul trebuie să piardă căldură, iar transpiraţia consumă energie. În plus, temperaturile mai ridicate duc la scăderea apetitului şi a cantităţii de alimente ingerate, a mai susţinut el.
La rândul său, Tam Fry, de la Forumul naţional pentru obezitate din Marea Britanie, a amintit faptul că 'un mediu rece activează depozitele de grăsime brună, despre care se spune că generează de 300 de ori mai multă căldură decât orice alt organ din corp'. Acestea sunt 'resursa termică naturală a organismului, ne ajută să ne încălzim când suntem copii şi ne pot încălzi şi la vârsta adultă', a explicat Fry. 'Să slăbeşti în acelaşi timp este un bonus', aşa că 'reglaţi termostatul pe temperatură mai mică şi convingeţi-vă singuri', a îndemnat el.
Circa doi din trei adulţi din Marea Britanie sunt consideraţi supraponderali sau obezi, dar este vorba de o problemă în creştere în general pe plan global, în contextul în care numărul persoanelor în această situaţie a crescut de patru ori, ajungând la circa 1 miliard în lumea în curs de dezvoltare, începând din 1980.
Sursa: AGERPRES