Premierul Victor Ponta, a anunţat că guvernul va coodona două tipuri de comitete de urgenţă, unul pentru a acţiona la intemperii, care va fi coordonat de vicepremierul Liviu Dragna, ministrul Administraţiei şi Dezvoltării Regionale, şi celălalt, supervizat de vicepremierul pe probleme de ordine publică şi siguranţă naţională, Gabriel Oprea.
" Săptămâna viitoare, în şedinţa de Guvern, vom avea propunerea de modificare a sistemului de funcţionare şi de coordonare a instituţiilor publice în asemenea situaţii.
Nu poate fi păstrat în continuare sistemul actual în care ministrul de Interne încearcă şi reuşeşte uneori să coordoneze instituţii care ţin de alte ministere sau care ţin, de fapt, de alte Puteri ale statului cum e cazul STS-ului. În mod sigur, vor exista două tipuri de comitete de urgenţă, unul care se referă la intemperii. Şi acolo, vicepremierul, ministrul Administraţiei şi Dezvoltării Regionale, împreună cu autorităţile locale şi cu instituţiile publice trebuie să aibă proceduri foarte clare şi capacitate de intervenţie. Iar în ceea ce priveşte situaţiile de urgenţă, sub conducerea vicepremierului pentru ordine publică şi siguranţă naţională, atât ministerul de Interne, ISU, ministerul Sănătăţii şi diverse alte instituţii şi autorităţi trebuie să funcţioneze mult mai bine, în coordonare şi sub autoritatea unei singure persoane, în aşa fel încât în situaţii similare (celei provocate de accidentul aviatic din Apuseni - n.r.) reacţia să fie mult mai eficientă", a declarat premierul.
Sursa: AGERPRES