Directorul Salinei Praid, Seprodi Zoltan, a declarat că numărul bolnavilor care s-au tratat în Salina Praid a crescut în anul 2013, însă numărul vizitatorilor a înregistrat o uşoară scădere.
Acesta a declarat pentru AGERPRES, că un număr de 169.000 de bolnavi au coborât în subteran, în anul 2013, pentru a-şi trata afecţiunile, în vreme ce în anul 2012 s-au înregistrat 163.000 de bolnavi.
În ceea ce priveşte numărul vizitatorilor, acesta a scăzut cu 14.500 faţă de anul precedent, motivul fiind legat de faptul că, la finalul lunii iulie 2013, într-o galerie de exploatare a salinei a izbucnit un incendiu, iar accesul turiştilor nu a mai fost permis în subteran timp de aproximativ 10 zile. De altfel, în luna august, au coborât în subteran mai puţin cu aproximativ 20.000 de pacienţi şi vizitatori.
Seprodi Zoltan a precizat că la salina Praid vin să-şi trateze afecţiunile pacienţi din toată ţară, de la Teleorman şi Constanţa, până la judeţele din Vestul ţării.
'Din punctul de vedere al tratamentului, salina Praid este cea mai eficientă, dacă ne uităm la prezenţa bolnavilor în subteran', a afirmat Seprodi Zoltan.
În plus, tarifele pentru pacienţi nu au mai crescut la salina Praid din anul 2009, în cursul anului trecut majorându-se doar tariful pentru vizitatorii adulţi.
Pentru a-i atrage pe turişti şi pe pacienţi în subteran au fost amenajate diverse puncte de interes, mai ales că cei care vin la tratament trebuie să petreacă în salină câteva ore. În subteran există un parc de aventură, un loc de joacă pentru copii, un muzeu care prezintă evoluţia mineritului şi a produselor din sare în România, dar şi o cafenea, un magazin de suveniruri, un punct de informare turistică şi un punct sanitar. De asemenea, funcţionează o cramă şi un restaurant, un cinematograf 3D, un spaţiu de agrement şi de creaţie pentru cei mici, iar cei care doresc să navigheze pe Internet au la dispoziţie o reţea wireless. La suprafaţă există un bar cu popicărie, un magazin alimentar şi unul de prezentare a produselor proprii.
În ceea ce priveşte exploatarea sării, Seprodi Zoltan a spus că s-au înregistrat creşteri de venituri de 22 la sută, anul 2013 putând fi catalogat ca unul 'de excepţie, în care activitatea salinei a decurs în mod profitabil'.
Salina Praid are 165 de angajaţi, la care se adaugă colaboratorii cu care unitatea desfăşoară activitatea de turism în subteran.
Începuturile Salinei Praid datează încă din epoca romană, în unele documente fiind amintite patru excavaţii de suprafaţă "tip amfiteatru". În apropierea comunei Praid se află şi "Muntele de Sare", o rezervaţie geologică inclusă în zonele naturale protejate de interes naţional, care are aproximativ 60 de hectare şi unde cresc plante extrem de rare, unele unice în România.
Specialiştii spun că masivul de sare de la Praid, de forma unei pâini, are circa 3 miliarde de tone, într-o grosime de 1.600 de metri, rezerva salină de aici fiind o raritate geologică.
Sursa: AGERPRES