Până în data de 29 ianuarie, bucureştenii îşi pot testa predispoziţia în ceea ce priveşte apariţia osteoporozei prin osteodensitometrie, în mai multe farmacii din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES, consultaţiile vor fi realizate de către două cadre medicale specializate, în incinta a şase farmacii Centrofarm din Bucureşti, de luni până vineri, între orele 12,00 şi 20,00, iar sâmbăta - de la 9,00 la 17,00.
Cele şase farmacii în care se desfăşoară campania medicală de prevenire şi informare privind osteoporoza sunt - Drumul Taberei nr. 90 (str. Drumul Taberei nr. 90, bl. C8), Afi Cotroceni (B-dul Vasile Milea, nr. 4), Liberty (Sos. Progresului nr. 151-171), Pariş (str. Pariş nr. 22, parter), Muncii (str. Mihai Bravu nr. 196, bl. 200) şi 13 Septembrie (Cal. 13 Septembrie nr. 65-69, bl. 65-67).
Programările se pot face la Tel Verde 0800.07.03.07, numărul fiind activ de luni până vineri, între orele 09,00 şi 18,00, sau sunând la una dintre farmacii.
Pentru a beneficia de aceste servicii, pacienţii trebuie să prezinte un bon de cumpărături de minim 45 de lei făcute în farmaciile selectate în campanie, împreună cu cardul de fidelitate Centrofarm.
Potrivit sursei citate, 41% dintre femeile testate în cadrul ultimei campanii medicale Centrofarm pentru depistarea osteoporozei, de la sfârşitul anului 2013, sunt predispuse să dezvolte această afecţiune. Pentru 264 din cei 895 de pacienţi testaţi în cadrul campaniei, rezultatele nu au ieşit în limite normale.
Sursa: AGERPRES