În cursul acestei săptămâni, vor începe recrutările de personal pentru Spitalul Urlaţi, închis în aprilie 2011 şi redeschis în luna octombrie 2012, la concurs fiind scoase 59 de posturi.
Primarul oraşului Urlaţi, Marian Machiţescu, a declarat, luni, că în cursul acestei săptămâni va fi publicat anunţul privind scoaterea la concurs a posturilor, unitatea sanitară care deserveşte aproximativ 60.000 de cetăţeni de pe Valea Cricovului urmând să devină funcţională, conform estimărilor, la sfârşitul lunii februarie sau începutul lunii martie.
'Ministerul Sănătăţii ne-a deblocat posturile, astfel că vom scoate la concurs zece posturi de medic, 25 de posturi de asistenţi medicali, 14 posturi pentru pentru personal sanitar auxiliar, două posturi de personal sanitar superior, patru posturi pentru personal TESA şi patru pentru muncitori de servire', a precizat Machiţescu.
Potrivit acestuia, în această perioadă se fac demersurile pentru obţinerea tuturor avizelor de funcţionare a spitalului în care vor exista secţiile Interne, Pediatrie, Chirurgie şi ATI, dar şi un ambulatoriu cu cabinete de medicină internă, pediatrie, ginecologie, chirurgie generală, dermato-venerice, oftalmologie, ORL, psihiatrie şi medicina muncii, un laborator de analize medicale, un laborator de imagistică medicală, o farmacie, un bloc operator şi o staţie de sterilizare.
Fostul Centru de Sănătate din oraşul prahovean Urlaţi, închis la data de 1 aprilie a anului 2011 prin decizie a Guvernului în cadrul procesului de restructurare a sistemului sanitar, a fost redeschis oficial la data de 1 octombrie 2012, dar unitatea nu a putut primi pacienţi până acum pentru că nu avea personal şi nici avize de funcţionare.
Unitatea sanitară a fost redeschisă sub denumirea de Spitalul Orăşenesc Urlaţi, la eveniment participând aproximativ o sută de cetăţeni care i-au primit cu aplauze pe reprezentanţii administraţiei judeţene şi ai celei locale.
Primarul de la Urlaţi a explicat că, deşi a fost deschis în urmă cu mai mult de un an, spitalul nu a putut primi pacienţi, pentru că nu s-au putut face angajări, posturile fiind blocate.
Sursa: AGERPRES