Conducerea Aeroportului Internaţional din Sibiu a infirmat zvonul privind riscul de gripă aviară, oferind asigurări că nu există niciun risc pentru angajaţii aeroportului sau pentru pasageri în ceea ce priveşte sănătatea, după ce un angajat al său a decedat luni în spital "în urma unei infecţii respiratorii acute", iar alţi doi colegi ai săi au fost internaţi, marţi, "cu afecţiuni respiratorii".
Mai multe surse media de nivel local şi central au relatat, miercuri, că există suspiciuni de gripă aviară sau gripă porcină în legătură cu decesul angajatului aeroportului sibian.
"Aeroportul Internaţional Sibiu informează că activitatea se desfăşoară normal şi nu există niciun risc în ceea ce priveşte sănătatea pasagerilor şi a angajaţilor. Orice altă informaţie de natură medicală referitoare la cei doi angajaţi internaţi va fi oferită de autorităţile şi instituţiile competente în acest domeniu şi considerăm nejustificată orice speculaţie legată de acest caz", se arată într-un comunicat remis miercuri, AGERPRES.
Angajatul Aeroportului Internaţional din Sibiu, în vârstă de 30 de ani, care a murit luni, în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, nu a decedat de vreun tip de gripă, conform analizelor făcute la Institutul Cantacuzino.
"În ceea ce priveşte pacientul decedat în data de 6 ianuarie, acesta a prezentat o infecţie respiratorie acută, posibil de etiologie virală, complicată cu o suprainfecţie bacteriană. Evoluţia clinică nefavorabilă a bolii a dus la apariţia unei stări septice, complicată cu tromboembolism pulmonar, ceea ce a dus la deces", se arată într-un comunicat emis miercuri, de către conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
Contactaţi de corespondentul AGERPRES, oficiali ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu au confirmat faptul că nu s-a înregistrat niciodată gripă aviară la om, în judeţul Sibiu. Nici în 2013, nici în 2014, nu a murit nimeni din cauza gripei, în judeţul Sibiu.
"În sezonul 2012 - 2013 au fost confirmate 29 de cazuri de gripă în judeţul Sibiu, dar nu s-a înregistrat niciun deces din cauza gripei. Cazurile din sezonul trecut au fost cu virus AH1N1, cu H3N2 şi cu B, primele cazuri cu gripă au apărut la Sibiu tot în luna ianuarie", a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu, Simona Berariu.
În prezent, în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu sunt internaţi începând de marţi seara, doi bărbaţi, suspecţi de gripă, angajaţi ai Aeroportului Internaţional din Sibiu. Analizele celor doi pacienţi au fost trimise miercuri, de urgenţă, la Institutul Cantacuzino din Bucureşti. Starea celor doi pacienţi este "bună", potrivit medicilor.
'Cei doi pacienţi spitalizaţi în 7 ianuarie 2014 în Clinica Boli Infecţioase cu afecţiune respiratorie în curs de evaluare etiologică sunt cu stare generală bună, afebrili, cu amelioararea stării generale faţă de momentul internării. Tratamentul este antiviral, antibiotic, antimicotic, antitusiv şi bronhodilatator', a declarat miercuri, Dr. Victoria Bîrluţiu, medic şef Secţia Clinică Boli Infecţioase a SCJU Sibiu.
În acest an a fost confirmat un singur caz de gripă porcină, la un bărbat care nu lucrează la Aeroportul Internaţional din Sibiu. Acest bărbat este acum sănătos, a fost tratat şi nu e în niciun pericol, potrivit DSP Sibiu.
Surse medicale susţin că angajatul Aeroportului Internaţional din Sibiu care a decedat luni avusese mai multe probleme de sănătate, depistate încă de anul trecut. Acesta făcuse inclusiv vaccinul antigripal şi fusese ajutat să îşi efectueze investigaţii medicale chiar de mama sa, asistentă medicală.
Sursa: AGERPRES