Cotidianul francez Le Monde notează că la nivel mondial, există un număr de peste 300 de oameni morţi, în lăzi frigorifice, care aşteaptă să revină la viaţă. Miliardari imortalişti şi modeşti cetăţeni, adepţi ai pionieratului din anii 1960, refuză moartea şi împărtăşesc speranţa ca ştiinţa să permită într-o zi, în 50 sau 1000 de ani anularea efectelor morţii, considerată de ei o "boală reversibilă".
'Crionics', cum sunt numiţi aceşti oameni, au plătit între 12.000 şi 200.000 de dolari, pentru a 'avea o şansă să evite moartea', făcând apel la una dintre cele trei instituţii specializate care există în prezent în lume.
Alte 1.500 de persoane şi-au făcut deja rezervări pentru a li se alătura după moarte.
În această lume mică, vocabularul traduce optimismul: când un om moare, el este 'de-animat', când este cufundat în azot lichid de 196 de grade Celsius, el este 'prezervat', iar atunci când, din raţiuni de economie sau din comoditate, este congelat doar capul în aşteptarea 'reanimării', este vorba de 'de-corporare'.
Visul de a reveni (la viaţă), împărtăşit de un număr din ce în ce mai mare de americani, dar şi de câţiva ruşi şi europeni, îşi găseşte sursa de inspiraţie în lucrarea lui Robert Ettinger, 'Perspectiva imortalităţii', 'biblia' criogenizării, publicată în 1962. În acea epocă, noua ştiinţă a criobiologiei a făcut primii paşi congelând o inimă de broască. Cercetătorii din acest domeniu - care vor reuşi ulterior să congeleze spermatozoizi şi chiar rinichi de iepure - nu-i văd cu ochi buni pe 'fraţii duşmani' din domeniul criogenizării, care pun căruţa înaintea boilor, propunând congelarea de oameni, neavând însă nicio idee cu privire la posibilitatea de a-i reanima. Astăzi, membrii Societăţii internaţionale de criobiologie riscă să fie excluşi în cazul unor conflicte cu reprezentanţii 'crionics'.
Prima piatră la temelia criogenizării a fost pusă în 1967, prin 'prezervarea' lui James Bedford, profesor de psihologie voluntar pentru testarea acestui tip de 'locuinţe'. După ce a schimbat de patru ori 'adresa', el se 'odihneşte' în prezent în încăperile societăţii Alcor, din Arizona. De atunci, circa 270 de persoane au făcut acelaşi demers, la care trebuie adăugate circa 100 de animale, care-şi acompaniază stăpânii în călătoria acestora în timp. Până acum, însă, nu a fost încercată nicio reanimare.
Evoluţia istorică a numărului de 'crionics' realizaţi cunoaşte un adevărat progres începând din anii 1990, care poate fi explicat prin doi factori. Pe de o parte, punerea la punct a unei tehnici de 'vitrificare', o abordare ştiinţifică ce permite răcirea corpurilor fără a recurge la gheaţă, limitând astfel prejudiciile. Pe de altă parte, dezvoltarea, de la sfârşitul lui decembrie anul trecut, a unor poliţe de asigurare dedicate în mod specific criogenizării, care le permit oamenilor de a-şi 'oferi o şansă de a vedea anul 3.000 contra a 1.000 de dolari pe an', după cum explică asiguratorul Rudi Hoffman, pionier şi lider incontestabil al acestei discipline în SUA, cu o mie de clienţi revendicaţi.
Această nouă posibilitate, mai puţin hazardată decât cea în care se bazează pe devotamentul post-mortem al apropiaţilor, a contribuit la democratizarea crioprezervării, dar şi la securizarea finanţării celor trei mari instituţii mondiale din domeniu. Costurile percepute de Alcor, Kriorus şi Cryonics Institute ar trebui să permită conservarea pacienţilor timp de mai multe decenii, chiar secole, în pofida faptului că un cost al 'reanimării' rămâne imposibil de prevăzut.
O perspectivă încurajatoare pentru comunitate, suspicioasă cu privire la problema financiară după multiplicarea scandalurilor în primii ani ai criogenizării: pacienţi restituiţi familiilor lor după închiderea întreprinderii, corpuri decongelate neglijent din lipsă de bani... O perioadă neagră, pe care 'crionics' vor să o facă uitată, insistând pe profesionalismul lor şi pe statutul în general non-lucrativ al instituţiilor lor.
'Există o schimbare în modul de percepere a criogenizării de către public: tonul cu care se vorbeşte despre aceasta este mai serios', remarcă Max More, celebru futurist american şi preşedinte, din 2011, al Alcor, numărul unu la nivel mondial în materie de servicii de criogenizare. Un fenomen care se traduce în succesul de care se bucură serviciile sale: nu mai puţin de 968 de persoane au subscris la prezervarea creierului lor (contra sumei de 80.000 de dolari) şi a întregului corp (200.000 de dolari). Printre aceste persoane se numără jucătorul de baseball Ted Williams şi mai mulţi profesori de la Oxford, precizează cotidianul francez.
Lenta legitimizare a criogenizării s-a bazat de asemenea pe progresele criobiologiei, care au permis, în 2004, grefarea la un iepure a unui rinichi de-al său ce fusese congelat în prealabil la temperatura de -130 de grade. Operaţiune care aduce speranţă omenirii? Chiar dacă nu s-a încercat încă nicio reanimare, fostul criobiologist de la Centrul Naţional pentru Cercetări Ştiinţifice (CNRS) din Franţa estimează că 'momentul nu este atât de îndepărtat, cu condiţia să i se consacre mijloace şi echipe suficiente'. 'Criogenizarea este în acelaşi stadiu ca şi transplantul cardiac în urmă cu 25 de ani!', îşi exprimă entuziasmul asiguratorul Rudi Hoffman, şi el membru al Alcor.
Datorită ascensiunii lor în forţă, 'crionics' speră să mute într-o zi limitele care le îngrădesc încă ambiţiile. Legislaţiile privind eutanasia şi sinuciderea asistată interzic crioprezervarea unei persoane în bună stare de sănătate. Or, congelarea pre-mortem ar facilita, potrivit acestora, eventuale proceduri de reanimare, evitând o prea mare degradare a organismului prin boli sau prin îmbătrânire.
Kim Suozzi, o tânără studentă americană devenită cunoscută pe internet după ce a reuşit să obţină sponsorizări de la internauţi pentru prezervarea sa, a fost nevoită să aştepte să fie ucisă de cancerul său de creier pentru a putea intra în încăperile frigorifice ale Alcor.
Alţii, dimpotrivă, consideră criogenizarea prea hazardată pentru a risca mai mulţi ani de viaţă şi de bună sănătate.
Cantonată un timp la SUA, tehnica a ajuns să aibă emuli în toate colţurile lumii, continuă Le Monde. În urma americanilor, Rusia a devenit, în 2003, a doua ţară care s-a dotat cu o instalaţie de crioprezervare, prin întreprinderea comercială Kriorus, care numără deja 25 de pacienţi. La cele două ţări se va ralia în curând Australia, care în 2014 va demara construirea primei instalaţii de acest gen din emisfera de Sud.
Cu toate acestea, numărul mic de oferte la nivel mondial nu împiedică regiunile mai puţin 'deservite' să viseze la o a doua viaţă. Chiar dacă 'Europa este încă departe de SUA', după cum constată Torsten Nahm, vicepreşedintele organizaţiei germane de criogenizare, numeroşi europeni subscriu la crioprezervare în SUA sau în Rusia. Pentru a-i ajuta să-şi realizeze dorinţa, structuri precum Cryonics UK, din Marea Britanie, le propun să intervină în momentul morţii lor. Pentru câteva zeci de lire sterline pe lună, ea îşi asumă obligaţia de a face primele îngrijiri de răcire şi de a transporta corpul spre instalaţii de 'stocare' de cealaltă parte a Atlanticului.
Această soluţie se loveşte de câteva obstacole în Franţa, una dintre puţinele ţări în care criogenizarea este ilegală, chiar şi după moarte. O interdicţie a Consiliului de Stat a confirmat acest lucru, în 2006, în afacerea rocambolescă a soţilor Martinot: unicele două metode de sepultură acceptate de legislaţia franceză sunt înhumarea şi (cremaţiunea) incinerarea. Odată una dintre cele mai active din lume, după SUA, comunitatea franceză de 'crionics' hibernează de ani de zile, conchide Le Monde.
Sursa: AGERPRES
