Firma privată a cărei ambulanţă a fost implicată acum câteva zile într-un accident ce s-a soldat cu rănirea a trei pacienţi, a rămas temporar fără autorizaţie pentru transportul bolnavilor.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova, Anca Dobre, a declarat, sâmbătă, că urmare a incidentului rutier s-a decis suspendarea temporară pentru o perioadă de 30 de zile a activităţii de transport al pacienţilor dializaţi de către firma privată, hotărârea fiind luată în condiţiile în care ambulanţa implicată în accident nu era autorizată să transporte bolnavi.
Astfel, transportul pacienţilor care fac dializă va fi asigurat de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Prahova şi de alte două societăţi private.
Conform sursei citate, activitatea de urgenţă desfăşurată de această firmă nu a fost suspendată.
O ambulanţă a Mediurg, firmă care aparţine familiei unui fost director al DSP Prahova şi care are contract pentru transportul pacienţilor dializaţi, a fost implicată, marţi, într-un accident rutier care avut loc la Filipeştii de Târg.
În urma coliziunii dintre ambulanţă şi un camion, trei pacienţi care se aflau la bordul maşinii şi care erau transportaţi la dializă, au fost răniţi.
Sursa: AGERPRES