Ministrul-adjunct al sănătăţii din Bulgaria, Boiko Petkov a anunţat miercuri că bugetul sistemului de intervenţie medicală de urgenţă din România se ridică la 220 milioane de euro pe an din Ministerul Sănătăţii, la care se adaugă 20 milioane de euro din cel al Internelor, în timp ce în Bulgaria suma totală a cheltuielilor anuale este de 50 de milioane de euro.
România deţine opt elicoptere medicale, pe când Bulgaria nu are niciunul.
Penkov a declarat că Bulgaria lucrează pentru crearea unui sistem unitar de intervenţie de urgenţă şi că în acest scop va prelua din experienţa României. Oficialul a participat la conferinţa dedicată modelului românesc SMURD la care a luat parte şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.
Petkov a spus că în ambulanţele din Bulgaria vor fi introduşi paramedici, aşa cum este în România. De asemenea, ministrul-adjunct a pledat pentru folosirea telemedicinei în ambulanţe, astfel încât medicii din spital să se poată consulta cu echipa de pe traseu în ceea ce priveşte tratamentul aplicat pacientului înainte ca acesta să ajungă la spital.
Sursa: AGERPRES