Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Arad, Nicolae Ioţcu a anunţat că Spitalul Clinic Judeţean (SCJU) Arad a fost dotat cu un aparat de endoscopie de înaltă performanţă destinat persoanelor cu risc, operate de cancer, şi care va asigura screening pentru cancerul de stomac şi colon.
El a spus că aparatul de ultimă generaţie, care a costat 600.000 de lei, a fost achiziţionat cu fonduri de la bugetul Consiliului Judeţean Arad, fiind cel de-al treilea de un asemenea nivel de performanţă care există în prezent în România, după cele de la Târgu Mureş şi Cluj.
'Am investit până acum 5 milioane de euro în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din bugetul propriu al CJ Arad. Alte şapte milioane de euro sunt atrase prin diferite proiecte şi încă două milioane de euro din fonduri europene. Prioritatea mea o reprezintă investiţiile în sistemul de sănătate din Arad şi asta se şi vede la SCJU. Mi-am propus ca acest spital să devină un punct de referinţă în vestul României, pentru ca pacienţii să nu mai fie nevoiţi să meargă la investigaţii şi tratament în alte judeţe sau în alte ţări. Schimbările în spital sunt spectaculoase, dar procesul este de durată. Mă bucură însă în mod deosebit faptul că la noi schimbarea în bine este vizibilă', a precizat preşedintele CJ, adăugând că SCJU Arad va continua şi pe viitor seria achiziţiilor de echipamente ultramoderne, cu finanţare de la Consiliul Judeţean Arad.
Doctorul Eftimie Miuţescu, şeful secţiei Gastroenterologie din cadrul SCJU Arad, a precizat că acest aparat are patru caracteristici care îi definesc înalta performanţă. Are rol în depistarea leziunilor precanceroase, permiţând diagnosticarea celor care se pot transforma în cancer cu câţiva ani înainte de apariţia bolii, atât la nivelul stomacului cât şi la cel al colonului. Permite observarea vascularizării mucoaselor cu detalii de relief care au echivalenţă microscopică (măreşte imaginea de 65 de ori prin sistemul dual focus). Totodată, cu ajutorul lui se pot realiza investigaţii pe care colonoscopul standard nu le poate face. Este util în programul de cercetare medicală, fiind al treilea aparat de acest tip din ţară.
'Aradul face un alt pas important în depistarea leziunilor canceroase, după ce, în anii 90, a fost primul din România unde s-au realizat colonoscopii, depistându-se cancerul în stadiul precoce. Este cel mai performant aparat în acest domeniu, care ne permite să vedem leziunile înainte de a fi cancer şi are aproape o echivalenţă microscopică. Putem să avem o rezoluţie foarte înaltă, putem să delimităm, să focalizăm să ştim dacă putem să înlăturăm sau nu cancerul. Valabilitatea este pentru esofag, pentru stomac şi pentru colon. Tumorile de esofag şi de stomac sunt cele mai agresive. Incidenţa acestor cancere, în judeţul Arad, este foarte mare, comparativ cu situaţia la nivelul ţării', a spus Eftimie Miuţescu.
Potrivit sursei citate, unul din zece pacienţi care decedează de cancer suferea de unul colorectal. Incidenţa în România este de 10 îmbolnăviri la 100.000 de locuitori. Cancerul gastric are o mortalitate mult mai mare, pentru că este depistat mai târziu şi este mult mai agresiv, având o incidenţă de 22,18 îmbolnăviri la 100.000 de locuitori.
Sursa: AGERPRES