Se doreşte ca lucrările la Spitalul clinic de copii "Dr. Victor Gomoiu" şi Spitalul clinic de Ortopedie-Traumatologie Foişor să fie finalizate la sfârşitul anului 2015, a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
"Sper ca la sfârşitul lui 2015, începutul lui 2016, dar mai precis sfârşitul lui 2015, spitalele să fie funcţionale, pentru că nu facem altceva decât să le dăm certitudinea bucureştenilor şi celor din ţară care au nevoie de sănătate că au un loc unde pot fi operaţi în condiţii civilizate, europene", a declarat Oprescu vineri, cu prilejul verificării stadiului lucrărilor la cele două unităţi spitaliceşti.
El a menţionat că prin lucrările realizate la Spitalul "Dr. Victor Gomoiu" se oferă o alternativă la Spitalul "Grigore Alexandrescu", deoarece acesta a devenit neîncăpător.
Referitor la Spitalul Foişor, Oprescu a apreciat că acesta a devenit "un pilon prin profesionalism". "Mărind capacitatea spitalului şi a sălilor de operaţii avem garanţia că îi putem servi şi mai bine pe bucureşteni sau pe cei care au nevoie de sănătate", a spus edilul-şef.
Întrebat de jurnalişti dacă vor fi specialităţi în plus la Spitalul Foişor, el a precizat că printre acestea se vor număra tehnicile neconvenţionale şi telemedicina.
Lucrările pentru extinderea, modernizarea şi echiparea Spitalului clinic de copii "Dr. Victor Gomoiu" au început în luna iunie.
Potrivit Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), noul Spital Gomoiu va fi primul spital de urgenţă pentru copii din Capitală construit şi dotat de municipalitate în ultimii 30 de ani. Totodată, va fi primul spital universitar de pediatrie din România (toate secţiile vor fi baze de învăţământ universitar şi postuniversitar). Va fi dotat cu aparatură şi echipamente medicale de ultimă generaţie, în conformitate cu standardele UE.
Suprafaţa construită a noului spital va fi de 19.260 mp iar capacitatea - de 278 de paturi. Vor fi realizate zece săli de operaţie. Parcarea va avea o capacitate de 119 locuri iar spaţiile verzi se vor întinde pe 3.400 mp.
Vechea clădire a Spitalului Gomoiu va deveni centru de formare profesională, cu săli de curs, de conferinţe, biblioteci, laboratoare pentru studenţi etc.
Costul estimat al lucrării este de 181 milioane de lei, fără TVA.
În ceea ce priveşte Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Foişor, startul lucrărilor de modernizare şi extindere a fost dat la mijlocul lunii martie.
Prin noile construcţii se măreşte capacitatea spitalului, crescând numărul de paturi de la 119 la 247 (241 paturi + 6 paturi fizioterapie) şi al sălilor de operaţie de la cinci la opt. De fapt, se produce dublarea numărului de operaţii care se efectuează anual şi prin crearea unor săli speciale de preanestezie ce permit o dinamizare a acestor intervenţii chirurgicale.
Sursa: AGERPRES