Cercetătorul clujean Radu Silagi-Dumitrescu studiază de şase ani o metodă prin care să creeze sânge artificial care să poată fi folosit în primul rând în medicina de urgenţă, în recuperarea pacienţilor care suferă grave pierderi de sânge, cum ar fi cele provocate de accidente.
Recent el a declarat că a ajuns la rezultate încurajatoare şi că speră ca într-un an sau doi să poată livra un produs cu care medicii să poată lucra în încercarea lor de a salva vieţi omeneşti.
Cercetătorul are 39 de ani şi deşi a studiat şi a lucrat câţiva ani de zile în Statele Unite ale Americii şi în Anglia, a preferat să se întoarcă acasă în România. Deşi este conştient de faptul că într-o ţară atât de dezvoltată ca SUA, sau Marea Britanie cariera sa ar fi avut o dinamică de care în România este puţin probabil să se bucure, Radu Silagi-Dumitrescu spune că pe lume mai există şi alte lucruri valoroase în afara carierei şi a faimei.
AGERPRES: Cum aţi ajuns să studiaţi producerea sângelui artificial?
Radu Silagi-Dumitrescu: În lume se lucrează în încercarea de a găsi o soluţie pentru această problemă de câteva zeci de ani. Sunt câteva grupuri care încearcă să găsească o soluţie şi s-a întâmplat să lucrez într-unul dintre aceste grupuri, în Anglia. Înainte de a lucra în Anglia, în Statele Unite, în timpul doctoratului, am luat contact cu nişte unelte, nişte proteine care nu au nicio legătură cu sângele uman, nu au nicio legătură cu încercările de până atunci de a produce sânge artificial şi totuşi păreau, din punctul meu de vedere, că pot fi utile. Au fost o serie de coincidenţe şi am încercat să le folosesc. E vorba în primul rând de acea hemeritrină care provine din bacterii, din viermi marini, care erau urmărite ca unealtă posibilă pentru sângele artificial, dar care are nişte avantaje pe care le cunoşteam. E o proteină rară, întâlnită în puţine organisme şi tocmai de aceea nu atrăsese atenţia până atunci.
AGERPRES: Cum v-aţi dat seamă că se poate folosi în studiul sângelui artificial?
Radu Silagi-Dumitrescu: Hemeritrina transportă în viermii marini oxigenul, aşa cum o face hemoglobina din sângele nostru, doar că este incoloră şi foarte diferită ca structură. Însă are un avantaj important, este mult mai rezistentă decât hemoglobina la agenţii chimici de stres care se găsesc de obicei în sângele nostru, molecule simple, precum apa oxigenată, ea distruge foarte repede hemoglobina. Dar hemeritrina este complet inertă la ea. Mi s-a părut o diferenţă remarcabilă şi din cauza asta am considerat că ar putea fi o variantă utilă. Ipoteza noastră de lucru este că motivul pentru care au eşuat până acum toate testele clinice cu subiecţi umani cu substitute de sânge este că acele substitute de sânge sunt prea reactive faţă de agenţii de stres din organism. Şi dacă soluţia este să ai ceva mai rezistent, acolo poţi ajunge în două feluri, fie adăugând ingrediente care să protejeze hemoglobina din acele substitute, fie înlocuind cu totul hemoglobina cu ceva mai rezistent.
AGERPRES: Dvs. aţi ales cercetările pe sânge artificial sau a fost o pură întâmplare?
Radu Silagi-Dumitrescu: Nu am căutat specific această problemă când am plecat în Anglia. Am căutat un grup competititv, l-am găsit, anunţul nu specifica foarte clar cu ce lucrează dânşii, dar CV-urile erau foarte interesante şi subiectele generale în care publicaseră până atunci erau foarte interesante şi atuurile mele, motivele pentru care m-au ales, au fost că lucrasem în probleme legate de stress, deşi stres în bacterii, nu în oameni. Şi al doilea, faptul că aveam o preocupare pentru pigmenţii respiratori. Au fost mai mulţi oameni, şeful meu de catedră, tatăl meu, care mi-au trasat nişte direcţii din care am câştigat exeperienţă şi toată acea experienţă a fost motivul pentru care am fost acceptat în Anglia, de exemplu, în acel grup, pentru doi ani. Cred că a fost în mare măsură o coincidenţă.
AGERPRES: De ce v-aţi întors în România?
Radu Silagi-Dumitrescu: Din două motive. Unul pentru că eu cred că dacă o societate investeşte în tine câteva zeci de ani pentru a te educa, la un moment dat, dacă crezi că te descurci bine în meseria ta, atunci ar trebui să te poţi descurca şi întorcându-te şi încercând să dai ceva înapoi celor care au investit. Nu este vorba aici de patriotism, este mai mult vorba de logică foarte simplă. S-ar putea ca întorcându-te să nu ai succes, să faci mai mult rău decât bine, dar şi în acest caz dai înapoi ce ai primit. Al doilea motiv ţine de aspecte personale. Soţia mea ar fi preferat să mă întorc. Pentru unii primul motiv poate fi mai important, pentru alţii al doilea.
AGERPRES: Credeţi că v-aţi fi împlinit mai mult ca cercetător în SUA sau în Anglia?
Radu Silagi-Dumitrescu: Nu am deloc simpatie pentru cei care încearcă o cale uşoară sperând să fie împăraţi în ţara orbilor, ei fiind chiori. Şi din păcate cred că avem destui colegi care fiind mult mai buni decât mediul din România, dar ridicându-se cu greu peste linia de fond dacă îi luăm la nivel internaţional, se lasă amăgiţi cu acest statut. Dacă aş fi rămas în străinătate, cred că lucrurile ar fi mers într-adevăr mult mai eficient pentru mine. S-a folosit termenul de sinucidere profesională pentru genul acesta de atitudine de a te întoarce în România când ai oferte de serviciu bune din străinătate. Cu siguranţă, din punct de vedere al realizărilor profesionale, dacă vreţi să le spuneţi aşa, lucrurile au încetinit semnificativ pentru mine. Dar e o viziune destul de îngustă din punctul meu de vedere să vrei doar atât, să ai multe lucrări, să ai un salariu foarte bun, să fii sus pe scenă la conferinţele de specialitate, acolo printre cei mai importanţi oameni... Mai sunt şi alte lucruri pe lumea asta şi în principiu poţi încerca să dai înapoi celor care au investit în tine şi altceva decât lista de lucrări şi lista de diplome.
AGERPRES: Credeţi că sunt mulţi oameni tineri în România al căror talent nu este suficient fructificat pentru că nu sunt ajutaţi să se pună în valoare?
Radu Silagi-Dumitrescu: Nu cred că suntem o naţiune foarte diferită de altele ca şi calitate. Dar suntem, din punct de vedere social, încă aproape de ieşirea din feudalism, asta este senzaţia mea. Şi asta înseamnă că încă nu suntem organizaţi atât de eficient. Dar nu suntem singurii. Dacă ne uităm în stânga şi în dreapta pe hartă, în sus şi în jos, şi mai ales mai către est, sunt mulţi alţii ca şi noi. Ăsta este stadiul societăţii, este încă, comparativ cu altele, ineficientă în a-şi utiliza resursele, fie că e vorba de resursele naturale, fie că e vorba de resursele umane. E inevitabil. Putem să încercăm, fiecare acolo unde suntem, să îmbunătăţim asta. E bine să încercăm să o facem pe cât posibil într-un mod sustenabil, fără să venim cu buldozerul şi să sperăm că putem reclădi totul, pentru că oamenii nu se reclădesc şi atunci asta nu e o soluţie.
Continuarea o puteţi citi aici.
Sursa: AGERPRES
