Noutati

"HipoChol 2006- campanie pentru combaterea colesterolului

on . . Accesări: 5542

În perioada 21 aprilie - 20 iunie se va desfăşura în toată ţara programul de testare gratuită a nivelului colesterolului sub genericul "HipoChol 2006". În cadrul acestui program, compania farmaceutică Ozone Laboratories va dota 1.000 de medici de familie şi specialişti din întreaga ţară cu aparate de măsurare a colesterolului. Timp de două luni, 50.000 de pacienţi vor avea posibilitatea de a-şi măsura gratuit nivelul  colesterolului şi de a primi sfaturi cu privire la prevenirea hipercolesterolemiei .
 Potrivit prof. dr. Mircea Cinteză, România se află pe ultimul loc în Europa în privinţa deceselor provocate de infarctul de miocard şi accidentele vasculare cerebrale. În timp ce în Europa occidentală bolile cardio-vasculare ocupă primul loc ca incidenţă, reprezentând 35-37 %, fiind urmate de cancer, accidente rutiere , afecţiuni pulmonare, în România aceste afecţiuni se situează tot pe primul loc, dar reprezintă 63%, procentul reliefând că este o problemă de sănătate naţională.
 Decesul prin boli cardio-vasculare are mai multe situaţii premergătoare, instrumentul fiind colesterolul a subliniat prof dr. Mircea Cinteză. Afecţiunile premergătoare sunt hipertensiunea arterială, diabetul, supraponderabilitatea, la care se adaugă alţi factori de risc precum fumatul şi stresul care alterează permeabilitatea vaselor.
 Specialistul s-a referit şi la nivelul recomandat pe care ar trebui să-l aibă colesterolul. "Colesterolul face parte din categoria substanţelor grase. Se regăseşte în toate celulele organismului şi este unul dintre constituenţii esenţiali ai membranelor celulare. Este un element indispensabil vieţii, dar periculos când se află în exces. Acest exces, hipercolesterolemia, nu este perceput în mod direct de către om, nu se manifestă în nici un fel şi se poate depista doar în urma analizelor sângelui"- a explicat prof. dr. Mircea Cinteză.
 La rândul său, Dan Schiopu, director general al Companiei Ozone, a declarat că "prin această campanie ne-am dorit să facem o investiţie în sănătatea întregii populaţii. Studiile arată că mortalitatea cea mai ridicată nu este provocată de accidente rutiere sau aeriene şi nici de diferiţi viruşi, ci de afecţiunile cardiace".
 Persoanele interesate de "Programul HipoChol" pot afla informaţii despre el din broşurile informative care se găsesc în farmacii, precum şi de pe site-ul companiei www.ozonelaboratories.com, unde pot identifica cel mai apropiat centru medical partener, precum şi de la telverde 08008 69663 gratuit. (Rompres)

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!