Noutati

Berlinul lansează o campanie pentru combaterea anorexiei la tineri

on . . Accesări: 4549

Guvernul german a lansat, o campanie pentru combaterea anorexiei şi a tulburărilor alimentare, care afectează peste 20% dintre germanii cu vârste între 11 şi 17 ani, majoritatea fete. Miniştrii sănătăţii, Ulla Schmidt, tineretului, Ursula von der Leyen, şi cercetării, Annette Schavan, au prezentat, într-o conferinţă de presă susţinută la Berlin, iniţiativa intitulată „Viaţa are greutate - împreună împotriva nebuniei slăbitului”. 1,4 millioane de tineri cu vârsta între 11 şi 17 ani, adică peste 20%, suferă de tulburări alimentare în Germania, conform ultimelor statistici pe această temă. La vârsta de 13-14 ani, 56% dintre ei vor să slăbească, relevă un sondaj realizat de Ministerul Sănătăţii. Una dintre priorităţile campaniei este să clarifice motivele acestei maladii psihologice contemporane descoperită pentru prima dată în 1970. Obiectivul este acela de a convinge lumea modei şi lumea publicităţii să se angajeze că nu vor mai propaga clişee constând în femei tinere ultra-slabe. Anorexia a devenit o psihoză masivă a lumii occidentale”, iar acest lucru „are într-o oarecare măsură legătură cu propagarea unei anumite imagini a femeii”, a explicat Alice Schwarzer, cea mai cunoscută feministă din Germania. „Trebuie să încetăm să mai propagăm aceste imagini, a fi slab nu trebuie considerat întotdeauna şic”, a adăugat ea. /Rompres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!