Dr. Gabriel Colţan de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" a declarat joi că este necesar să se facă un Registru naţional pentru hepatite, dar şi un program naţional după modelul celui de la HIV/SIDA, apreciat la nivel internaţional.
El consideră că ar trebui ca testarea femeilor gravide pentru hepatite să fie obligatorie aşa cum este pentru HIV/SIDA.
Institutul ''Matei Balş'' ar putea gestiona un asemenea program, a spus dr. Colţan, cu prilejul lansării campaniei privind hepatita.
Dr. Colţan şi-a exprimat speranţa că tripla terapie pentru pacienţii cu hepatită C va fi introdusă în programul naţional. Medicul a salutat campania de testare gratuită pentru hepatita C.
Referitor la această campanie care ar trebui să se finalizeze la 15 martie, preşedintele Alianţei Pacienţilor cu Boli Cronice, Cezar Irimia, a menţionat că până în prezent din cele 50.000 de teste puse la dispoziţie pentru campanie au fost utilizate 35.000.
''O situaţie a persoanelor găsite infectate va fi prezentată la finalizarea campaniei'', a adăugat Cezar Irimia.
În ceea ce priveşte Ziua mamei cu hepatită care va fi marcată pe 21 martie în curtea Spitalului de Copii "Marie Curie", Cezar Irimia a reliefat că testarea şi depistarea din timp a acestei afecţiuni protejează copiii.
El a anunţat că pe 13 martie este Ziua pacientului european, prilej cu care alianţa a editat 25.000 de exemplare de broşuri cu drepturile pacientului, care vor fi distribuite în ţară.
Sursa: AGERPRES