Noutati

Inaugurarea unui bloc de naşteri reabilitat de Primăria Oradea

on . . Accesări: 3162

La Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie din Oradea a fost inaugurat săptămâna trecută un bloc obstetrical reînnoit, amenajat cu patru săli de naşteri şi două săli de operaţie prin cezariană, transmite corespondentul Rompres. Renovarea, finalizată de Consiliul Municipal Oradea, a costat 500.000 lei.  Municipalitatea orădeană a încheiat, după trei luni de activitate, lucrările de reparaţii capitale ale blocului obstetrical, înlocuind tâmplăria, instalaţiile de energie electrică, termică şi sanitare, precum şi amenajările interioare.
 Situat la etajul IV al Maternităţii Oradea, blocul de naşteri îşi primeşte viitoarele mămici în condiţii excelente: sălile de operaţii sunt dotate cu aparate de sterilizat aerul, saloanele au câte două paturi, sunt luminoase şi calde, iar pardoselile au o culoare oranj plăcută.
 Potrivit directorului maternităţii, medicul Liana Antal, blocul obstetrical va primi, potrivit unei promisiuni a ministerului, instrumentar nou şi un aparat de anestezie necesar pentru cezariene, toate de ultimă generaţie.
 Panglica inaugurală a fost tăiată de primarul municipiului Oradea, Petru Filip, împreună cu directorul spitalului, dr. Liliana Antal, în prezenţa medicilor şi ziariştilor. Pentru ca viaţa micuţilor care se vor naşte aici să pornească sub auspicii benefice, momentul festiv a fost marcat şi printr-o scurtă slujbă de sfinţire a locaşului spitalicesc, încheiată cu tradiţionalul "La mulţi ani!"
 Reabilitarea acestei părţi importante din Maternitatea Oradea este prinsă în programul de 46 de miliarde de lei vechi, alocat reabilitării parţiale a celor cinci unităţi medicale aflate în grija primăriei. În acest an, maternitatea a mai beneficiat de câteva miliarde pentru reabilitarea laboratorului de radiologie, a precizat primarul Petru Filip. Conform acestuia, anul viitor va intra în reparaţie capitală şi acoperişul.
 Dr. Liana Antal a adăugat că prin maternitatea orădeană se realizează 70 la sută din activitatea obstetricală a judeţului. "Toate naşterile se produc aici, aceasta însemnând o medie de 4.500 de copii anual. Anul trecut s-au născut 4.750 de copii, iar numărul lor este în creştere", a încheiat dr. Antal.

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!