Noutati

CJAS Suceava nu mai are liste de aşteptare pentru tratament oncologic

on . . Accesări: 1574

 

 

 

Purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Suceava, Anca Sălăgean, a declarat că în judeţul Suceava nu mai sunt liste de aşteptare pentru tratamentul bolnavilor cu afecţiuni oncologice. 

Aceasta a arătat că în 2014, în judeţul Suceava, un număr de 63 pacienţi cu afecţiuni oncologice a beneficiat de tratament cu medicamente aprobate de comisiile de experţi ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

 

''Pentru ca pacienţii să beneficieze de aceste tratamente aprobate de comisiile CNAS, dosarele medicale depuse la CJAS Suceava se transmit, lunar, la CNAS, în primele zece zile ale fiecărei luni. Comisiile de specialitate ale CNAS le analizează, iar pentru dosarele complete, care corespund criteriilor de includere se aprobă iniţierea sau continuarea tratamentului. În momentul în care deciziile de aprobare se transmit pe fax instituţiei noastre, le comunicăm medicilor specialişti oncologi şi hematologi care au în evidenţă pacienţii, în vederea prescrierii tratamentului'', a spus Sălăgean.

Potrivit acesteia, în prezent, în judeţul Suceava sunt în evidenţă 39 de beneficiari ai tratamentului cu molecule aprobat de comisiile de experţi ai CNAS.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!