Noutati

Medici renumiţi de la Spitalul AKH din Viena vor trata pacienţii Spitalului Oncofort

on . . Accesări: 1509

 

 

 

Doi medici oncologi renumiţi care conduc divizia de oncologie a spitalului AKH din Viena, prof. dr. Christoph Zielinski şi prof. dr. Thomas Brodowicz, voe fi prezenţi timp de 2 săptămâni în fiecare lună la Spitalul OncoFort pentru a veni în sprijinul pacienţilor din România cu servicii noi de diagnostic şi tratament.

Potrivit unui comunicat de presă al Gral Medical remis marţi AGERPRES, toţi pacienţii neoplazici pot fi trataţi în secţia de chimioterapie a spitalului OncoFort de medicii din Austria.


"Avem o colaborare de durată cu acest centru, de aceea am decis să îmi dedic mai mult timp pentru a reuşi să ofer pacienţilor din România un tratament oncologic orientat către rezultate. Acest lucru nu se putea face dintr-o singură vizită pe lună, ca şi până acum", a declarat prof. dr. Christoph Zielinski, conform comunicatului de presă.
Echipa medicală din Austria, împreună cu specialiştii din cadrul spitalului şi al departamentului de dezvoltare, au pus la punct bazele unor servicii medicale noi ce vor fi puse la dispoziţie începând cu acest an. Printre cele mai importante se numără diagnosticul preventiv oncologic, care se adresează persoanelor cu antecedente de cancer în familie, celor care au o suspiciune şi nu ştiu ce să facă, celor care doresc să primească o conduită medicală pe viitor conform gradului de risc aferent, celor care nu ştiu de ultimele analize de genetică sau efectiv celor care doresc să primească o consultaţie preventivă de la un renumit medic austriac.
"În Austria si Viena avem o tradiţie ca pacienţii, deşi aparent sănătoşi, să vină la oncolog pentru ca împreună cu medicul să întocmească o fişă de risc pe viitor. Prin efectuarea ulterioară a unor baterii de analize şi investigaţii clasice se pot evita diagnostice mult mai grave. Acesta este şi motivul pentru care tratamentul pentru cancerul determinat în faze iniţiale este mult mai eficient", a afirmat prof. dr. Thomas Brodowicz.

Începând cu luna ianuarie, Spitalul OncoFort a încheiat un parteneriat academic şi de business cu MUVI (Medical University of Vienna Internaţional GmbH), una dintre cele mai vechi instituţii de formare şi cercetare medicală din Europa. Parteneriatul are ca scop dezvoltarea sistemului medical oncologic din România prin iniţierea de soluţii eficiente la nivel de: protocoale medicale, specializare continuă a cadrelor medicale, studii clinice, organizarea de cursuri şi seminarii dedicate, dar şi prin formarea unei statistici cu istoric de zeci de ani a pacienţilor din România.
Grupul de firme Gral Medical a reuşit în 2013 să obţină rezultate financiare de peste 18,2 milioane de euro, în creştere cu peste 10% faţă de anul anterior, o creştere susţinută de segmentul oncologic, divizia de laboratoare Gral şi a centrelor de imagistică medicală.

Serviciile oferite de medicii din Viena sunt cu atat mai importante cu cat pacientii romani nu isi permit sa mearga in acest oras pentru tratament. Turismul medical la noi este inca in dezvoltare, pacientii trebuind sa aleaga oferte turistice pentru tratament. Astfel, pentru cei care vor de exemplu sa viziteze Piata de Craciun de la Viena trebuie sa plateasca un pachet care incepe de la 199 de Euro de persoana, conform Agentiei de Turism Eurotouringtravel.ro.

Conform sursei citate, pentru anul 2015, compania şi-a propus o creştere a veniturilor cu 20%. Bugetul de investiţii al companiei pentru anul curent este de peste 2 milioane de euro şi face parte dintr-un buget multianual de aproape 5,5 milioane de euro.


"Mi-aş dori ca multe centre medicale să menţină ritmul investiţiilor ca până-n anii precedenţi, deoarece piaţa nu s-ar mai dezvolta în lipsa lor, însă sunt conştient că euforia investiţională din anii trecuţi a dus la o presiune uriaşă, trăită şi pe propria piele, şi anume "lupta cu profitul", a declarat Robert Şerban, acţionarul companiei Gral Medical.

Sursa: AGERPRES

 

 

 

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!