Începând de miercuri bucureştenii îşi vor putea măsura tensiunea arterială, gratuit, în parcurile Herăstrău, Cişmigiu şi Tineretului şi în punctele special amenajate la Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării, Locuinţelor şi Lucrărilor Publice şi la Palatul Parlamentului. Acţiunea are loc în cadrul unei campanii de conştientizare a
Cele mai recente evaluări ale Ministerului Sănătăţii Publice (MSP) arată că aproximativ 7% din populaţie prezintă riscul apariţiei unei afecţiuni cardiovasculare, ceea ce înseamnă 806.000 de români dintre cei peste 11.000.000 care s-au prezentat la medic şi au fost evaluaţi, în perioada iulie 2007 - iulie 2008,
Asociaţia Naţională a Hemofilicilor din România, cu sprijinul Bayer Schering Pharma, a lansat primul programul de tratament la domiciliu al bolnavilor de hemofilie.Astfel bolnavii de hemofilia A se vor putea trata la domiciliu, prin autoadministrarea unor injecţii care ajută sângele să se coaguleze. "Pentru stat, tratamentul la domiciliu este
Primul spital public de obstetrică şi ginecologie din România, echipat la standarde europene a fost inaugurat săptămâna trecută la maternitatea Filantropia. Toate secţiile spitalului sunt dotate cu aparatură medicală ultramodernă, clădirea a fost renovată şi consolidată, investiţia fiind susţinută cu fonduri de la Banca Mondială. Primul ministru,
Ministrul Eugen Nicolărescu a anunţat că plafoanele la medicamentele compensate se vor anula începând de la 1 octombrie 2008. Astfel, începând de astăzi, bolnavii din toată ţara îşi vor putea lua medicamentele în orice zi şi fără limita de bani. Ministrul Sănătăţii susţine că măsura nu este doar una electorală afirmând că în acest an s-a
Din data de 29 septembrie s-a reluat furnizarea, imprimarea şi distribuirea cardurilor europene de sănătate, după ce Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a reuşit să finalizeze licitaţia care a desemnat firma cîştigătoare. După o întrerupere de peste şase luni, certificatele provizorii, care erau mai puţin credibile în străinătate, vor fi
Peste 3 milioane de români vor fi vaccinaţi în acest an gratuit contra gripei. Campania naţională de imunizare împotriva gripei va începe în a doua parte a lunii octombrie. În plus, începând de luni a intrat în funcţiune şi sistemul de supraveghere a cazurilor de infecţii respiratorii, la nivel naţional, care presupune raportarea de către medicii de
La sfârşitul săptămânii trecute la Bruxelles s-a luat în calcul interzicerea importurilor din China a unor produse ce conţin lapte praf. Această decizie vine ca urmare a îmbolnăvirii a peste 50000 de copii chinezi care au consumat lapte praf otrăvit. Embargoul va fi unul sever pentru că se va aplica tuturor produselor care au în componenţă
Trichineloza, răspândită în întreaga lume, este o boală determinată de un vierme nematod Trichinella spiralis, care ajunge în organismul uman în urma consumului de carne infestată. Având în vedere că, în ultimele săptămâni, au fost raportate mai multe focare familiale de trichineloză, precum şi faptul că, în sezonul rece, populaţia
Prima bancă publică de sânge placentar din ţara noastră, cu acces gratuit pentru toţi cetăţenii români, funcţionează, din această săptămână, la Cluj. Sângele placentar se recoltează la naştere, din cordonul ombilical, şi conţine celule stem, folosite în special în cazuri de leucemie. În Europa, sângele placentar se poate stoca în sistem de
Date recente ale Organizaţie Mondiale a Sănătăţii (OMS) susţin şi ele faptul că adolescentele devin adevărate femei de la vârste tot mai fragede. Această maturizare timpurie pare să fie şi cauza pentru care milioane de femei din întreaga lume se confruntă cu numeroase probleme de-a lungul vieţii.
De la 1 ianuarie până la 1 septembrie 2008, 957 de persoane au solicitat de la Colegiul Medicilor din România certificate de probitate morală pentru a putea lucra în străinătate. Cele mai multe certificate au fost eliberate în Bucureşti (309), Iaşi şi Timiş (câte 102), Cluj (63), Caraş-Severin (40), Vaslui (35), Constanţa (25). Aceste date au
Ministerul iranian al Sănătăţii a interzis cabinele de bronzat din cauza pericolelor pentru sănătate. "Responsabilii din domeniul sănătăţii au avertizat în legătură cu pericolele utilizării aparatelor de bronzat artificial şi reafirmă că toate cabinele de bronzat sunt interzise", susţine un comunicat al Ministerului Sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii Publice asigură populaţia că va continua planul de promovare a unor preţuri corespunzătoare a medicamentelor. Anunţul ministerului vine ca răspuns la noile presiuni efectuate de industria farmaceutică, presiuni menite a atrage după sine o nouă majorare a medicamentelor. Ministerul Sănătăţii Publice se arată, într-un
Sulforanul, o substanţă care se găseşte în broccoli, poate proteja împotriva bolilor de plămâni, este eficient împotriva efectelor diabetului asupra vaselor de sânge şi ajută la scăderea riscului de atac de cord, potrivit unui studiu recent publicat de presa americană de specialitate. Cercetătorii americani de la Universitatea de Medicină Johns
În SUA există 24 de milioane de diabetici, adică cu trei milioane în plus faţă de 2005, cifra reprezentând 8 % din totalul americanilor, relevă date încă provizorii pentru anul 2007, publicate de Centrele americane de control şi de prevenire a maladiilor /CDC/. Diabeticilor declaraţi însă trebuie să li se adauge circa 57 de milioane de
Pe lângă coloranţi, o altă substanţă nocivă este conservantul. Producătorii de cosmetice doresc ca produsele lor să se păstreze bune măcar trei ani, adică să suporte timpul de transport, plus perioada cât stau pe rafturi nevândute. Propenul, o substanţă folosită la conservarea cosmeticelor, a fost descoperit în urmă cu zece ani în
Metoda este cea mai eficientă posibilitate de depistare precoce a multor tipuri de cancer. De acum acest serviciu medical este accesibil şi în România. Pentru cei interesaţi, la Centru PET/CT Pozitron-Diagnosztika din Oradea, se află posibilitatea de a solicita acest serviciu medical. În România apar anual aproape 70.000 de noi
În general, în lume, o persoană foloseşte zilnic nouă feluri de produse cosmetice şi nu prea se preocupă nimeni care este compoziţia acestora. Toţi avem încredere în spiritul responsabil al producătorilor şi credem că reglementările existente şi autorităţile de control ne protejează. Numai că realitatea este alta, reglementările sunt slabe şi uşor de
Din luna aprilie 2008, cei peste 11.000 de medici de familie au început să primească laptopurile gratuite de la Ministerul Sănătăţii Publice (MSP). Acum medicii de familie au la dispoziţie primul website complet de consultanţă pentru informatizarea cabinetelor de medicina familiei şi pentru alegerea celor mai bune programe software de