Institutul Cantacuzino va relua producţia de vaccinuri
Institutul Cantacuzino, aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii, a fost transformat, prin hotărâre de Guvern, în Serviciu de interes economic general, fiindu-i alocaţi 10 milioane lei din Fondul de rezervă al Executivului pentru reluarea activităţii, a anunţat joi ministrul Eugen Nicolăescu, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că astfel se îndeplineşte angajamentul asumat prin programul de guvernare. Potrivit acestuia, s-a aprobat şi Planul naţional de intervenţie pentru prevenirea îmbolnăvirii în masă a populaţiei generate de eventuale epidemii şi pandemii.

Aproximativ 3% dintre medicii români şi 5-10% dintre asistente emigrează în fiecare an, cele mai frecvente destinaţii fiind Italia, Franţa, Spania, Marea Britanie şi Scandinavia, potrivit unui studiu realizat de către Federaţia Europeană a Serviciilor Publice ca parte a unui proiect european extins, transmis de MediHelp International.
Melanomul
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat miercuri că a găsit o soluţie privind reluarea activităţii Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant de la Târgu Mureş, aceasta urmând să fie discutată cu specialiştii şi apoi să fie supusă atenţiei Guvernului în şedinţa de marţi.
Crucea Roşie Română organizează cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului evenimentul ''Banca de alimente pentru copii". Potrivit unui comunicat emis de Crucea Roşie, cu acest prilej, în hipermarketul Carrefour Băneasa, sâmbătă, începând cu ora 15,00 vor avea loc un spectacol şi o competiţie de strângere de alimente.
Fumatul nu provoacă doar
Înainte de a aborda dieta fără gluten, haideţi să cunoaştem “vinovatul”. Glutenul este un tip specific de proteină care nu se găseşte în carne sau ouă, ci în grâu, secară şi orz. A mânca fără gluten înseamnă a evita aceste cereale.
Cryo-Save asigură stocare gratuită a celulelor stem în cazul în care un membru al familiei nou-născutului (frate, soră, mamă, tată) a fost diagnosticat deja cu o boală ce poate fi tratată cu astfel de celule.
Premierul Victor Ponta i-a cerut, miercuri, în debutul şedinţei de Guvern, mai multă atenţie ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, la informaţiile neoficiale care pleacă din minister şi care nu se referă la proiecte asumate de Executiv.
Irlanda ar urma să devină prima ţară din Uniunea Europeană care interzice mărcile pe pachetele de ţigări, a anunţat marţi guvernul de la Dublin, transmite Reuters.
Statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au adoptat luni prin consens o rezoluţie privind oprirea răspândirii obezităţii în lume până în 2020, care include reducerea aportului de sare în alimentaţie cu 30%, creşterea activităţii fizice cu 10% sau taxarea produselor alimentare dăunătoare sănătăţii, relatează AFP.
Un sfert dintre copiii din întreaga lume se confruntă cu lipsa performanţelor şcolare din cauza subnutriţiei cronice, a avertizat organizaţia 'Salvaţi Copiii!' din Marea Britanie, informează marţi BBC.
Deputatul PSD Vlad Cosma a depus marţi în Parlament o propunere legislativă pentru simplificarea evaluărilor persoanelor cu handicap, astfel încât acestea să nu mai fie nevoite să se deplaseze la direcţiile de asistenţă socială iar evaluarea lor periodică să se facă doar pe baza rapoartelor întocmite de medicii specialişti şi a formularelor completate de solicitanţi.
Eurodeputaţii Claudiu Ciprian Tănăsescu şi Petru Luhan, din delegaţiile PSD şi respectiv PDL în Parlamentul European (PE), au fost nominalizaţi la premiul 'Europarlamentarul Anului 2013' secţiunea sănătate, în cadrul galei 'MEP Awards' organizată de publicaţia 'The Parliament Magazine'.
Alimentarea la san este cea mai indicata in primele luni de viata, aducand beneficii atat mamei cat si bebelusului. Oricat s-a incercat prin tehnologia moderna, nu s-a reusit atingerea perfectiunii laptelui uman care ofera toate nutrientele si protectia necesare copilului in primele luni de viata.
O masă într-un restaurant care nu aparţine marilor lanţuri fast-food din SUA ar putea conţine cu două până la trei ori mai mult cantitatea de calorii cerută în mod normal, arată un studiu al Universităţii Tufts din Massachusetts, citat de AFP.
Organizaţia Mondială pentru Sănătate a aprobat, un Plan pentru prevenirea şi controlul maladiilor netransmisibile, de tipul celor provocate de
Cercetători de la Universitatea din Tokyo au creat un aparat de diagnosticare capabil să determine în numai 5 secunde dacă un om are
Observatorul Român de Sănătate a lansat cel de-al treilea raport de cercetare, intitulat "Plata în funcţie de performanţă în sănătate - Un pod prea îndepărtat?'.
În cazul în care ai fost diagnosticat cu boala celiacă, nu poţi subestima impactul emoţional pe care această afecţiune îl poate avea asupra psihicului tău, ştiind că făina şi glutenul devin adevărată otravă pentru organism.