Stiri medicale

Băuturile gazoase şi sucurile de fructe pot ataca smalţul dinţilor în 30 de secunde

on .

 

 

 

Potrivit unor cercetări efectuate în Australia, consumul de băuturi gazoase, energizate şi sucuri de fructe trebuie limitat, dat fiind faptul că are un aport caloric mare şi că pot altera smalţul dinţilor, mai ales la copii şi tineri, într-un timp foarte scurt, de numai 30 de secunde.

Dintele conţine compuşi de calciu care sunt atacaţi de aciditate. 'Într-o gură sănătoasă, saliva neutralizează aciditatea şi recalcifiază rapid eroziunea', scrie Sarbin Ranjiktar de la Universitatea din Adelaide în 'Journal of Dentistry'. 

Alexandru Rafila: Persoanele care se întorc în România din ţări în care există Ebola vor fi informate

on .

 

 

 

Consilierul ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila a anunţat că persoanele care se întorc în România din ţări care ar putea constitui surse ale virusului Ebola vor fi informate la intrarea în ţară prin intermediul unor materiale tipărite şi vor fi îndrumate dacă este cazul de către sistemul medical.

Potrivit acestuia, procedurile privind monitorizare şi supravegherea bolilor transmisibile, inclusiv a virusului Ebola, au fost revizuite.

Ebola: Cote d'Ivoire îşi suspendă zborurile către şi dinspre ţările cele mai afectate

on .

 

 

 

AFP transmite că autorităţile din Cote d'Ivoire au anunţat luni că suspendă zborurile companiei aeriene naţionale către şi dinspre ţările cele mai afectate de epidemia de Ebola, precum şi că interzic tuturor companiilor aeriene să transporte pasageri din statele respective spre Abidjan.

Într-un comunicat de presă, guvernul de la Abidjan declară că a decis ''suspendarea până la noi dispoziţii a zborurilor companiei Air Cote d'Ivoire cu destinaţii în sau provenind din ţările cele mai afectate de maladia cu virusul Ebola''.

Cercetătorii portughezi au descoperit mecanismul de propagare a cancerului ovarian

on .

 

 

 

A fost descoperit mecanismul responsabil de propagarea celulelor canceroase la nivelul ovarelor, de către o echipă de cercetători portughezi de la Institutul de Medicină Moleculară (IMM) al Universităţii din Lisabona.

S-a identificat o axă compusă din celule, interleukina-17 (proteina produsă de celule T) şi mici macrofage peritoneale (celule de mare dimensiune prezente în ţesutul conjunctiv), care contribuie la dezvoltarea tumorii ovariene, potrivit unui comunicat difuzat luni de universitate.

Campanie de strângere de fonduri pentru transportul unui copil de 3 ani în Germania, pentru control cardiologic

on .

 

 

 

Asociaţia "Salvează o inimă" organizează o campanie de strângere de fonduri în valoare de aproximativ de 1.000 de euro pentru transportarea Larisei Stancu (3 ani) în Germania, unde aceasta va beneficia de un control cardiologic.

Larisa Stancu (3 ani) are bătăile inimii diferite faţă de ale altor copii. Acesta este motivul pentru care poartă un peace-maker, ca inima sa să bată cum trebuie şi să trăiască o viaţă cât se poate de normală.

Ebola: Nigeria confirmă două noi cazuri, ajunse în total acum la nouă

on .

 

 

 

Vineri, 8 august, în Nigeria, lupta împotriva virusului Ebola a fost declarată urgenţă naţională de preşedintele Goodluck Jonathan, fiind confirmate două cazuri noi de boală, în prezent, ajungându-se la nouă cazuri, dintre care două mortale.

"Avem două cazuri suplimentare confirmate. Totalul este acum de nouă cazuri confirmate, dintre care două au condus la deces", a declarat jurnaliştilor ministrul nigerian al sănătăţii, Onyebuchi Chukwu. 

Prof.dr. Streinu Cercel: Un pacient cu Ebola devine contagios abia când apar simptomele bolii

on .

 

 

 

Prof. dr. Adrian Streinu Cercel a declarat că un pacient cu Ebola devine vontagios abia când apar simptomele bolii, în cazul bărbatului internat la Institutul de Boli Infecţioase "Matei Bals", debutul maladiei, care în proporţie de 99% nu este Ebola, a avut loc noaptea trecută.

"Pacientul nu este contagios în perioada de incubaţie. Toată lumea a făcut referire la faptul că este o perioadă de incubaţie de până la 21 de zile, în tot acest interval pacientul nu este contagios", a declarat Cercel într-o conferinţă de presă, precizând că bărbatul nu reprezintă niciun fel de risc pentru aceia cu care a intrat în contact.

MAE: Nu sunt informaţii despre existenţa unor cetăţeni români afectaţi de virusul Ebola în Africa de Vest

on .

 

 

 

Ministerul Afacerilor externe (MAE) a anunţat că ambasadele României din Africa de Vest nu au primit solicitări de asistenţă pentru repatriere din partea unor cetăţeni români, şi nici nu au fost informate cu privire la existenţa unor cetăţeni români afectaţi de virusul Ebola în statele din Africa de Vest.

"Misiunile diplomatice ale României în Africa de Vest au extins demersurile de verificare a existenţei unor cazuri a virusului Ebola la cetăţenii români aflaţi în zonele afectate şi în statelor învecinate, depunând eforturi substanţiale de intrare în posesie a unor informaţii concrete şi verificate inclusiv prin intermediul consulilor onorifici ai României în Africa, precizează MAE.

Smartphonul agravează dependenţa de internet, avertizează un psihiatru belgian

on .

 

 

 

Psihiatrul belgian Jean-Marc Triffaux, de la spitalul universitar "La Cle" din Liege, care, din anul 2009, are o unitate specializată în tratarea ciberdependenţei, susţine că dependenţa de internet este o realitate clinică, acest fenomen putând fi agravat de smartphone, aparat ce a devenit indispensabil pentru multe persoane. 

Instituţia spitalicească primeşte tot mai multe solicitări din partea părinţilor şi a profesorilor, dar, contrar unor idei preconcepute, spune specialistul, cei vizaţi de această afecţiune nu sunt doar adolescenţii.

Investigaţii medicale gratuite prin programul "Diagnostic Mobil - Sân şi Col uterin" al Fundaţiei Renaşterea

on .

 

 

 

Programul "Unitatea Mobilă de Diagnostic - Sân şi col uterin Renaşterea" a ajuns în Năvodari, oferind investigaţii medicale gratuite pentru sân şi col uterin.

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Fundaţia Renaşterea, "Unitatea Mobilă de Diagnostic - Sân şi Col Uterin Renaşterea şi-a început activitatea vineri la Năvodari şi va staţiona acolo până pe data de 4 septembrie.

Confuzie cu privire la cea mai bună metodă de periere a dinţilor, constată un studiu

on .

 

 

 

Potrivit unor cercetători de la University College din Londra (UCL), nu există un acord cu privire la cât de des trebuie periaţi dinţii şi cât timp, pentru că nu există o cercetare temeinică în domeniu, astfel că sfaturile privind cel mai bun mod de spălare a dinţilor pentru adulţi şi copii fiind confuze şi contradictorii.

Aceştia au studiat sfaturile date de asociaţii stomatologice, companii producătoare de periuţe de dinţi şi în manualele de specialitate.

Vaslui: Nouă suspiciune de hepatită A la Păltiniş, după confirmarea unui focar de boală

on .

 

 

 

Autorităţile sanitare din satul Păltiniş, comuna Băceşti, au anunţat existenţa unui focar de hepatita A, după ce o persoană din sat a fost internată cu suspiciune de hepatită virală de tip A, plus alte 21 din zonă.

Potrivit subprefectului de Vaslui, Mircea Gologan, autorităţile nu au stabilit până acum o cauză a izbucnirii focarului de hepatită.

Una din trei persoane prezintă intoleranţă la cosmetice

on .

 

 

 

Leopoldo Borrego, membru al Academiei Spaniole de Dermatologie (AEDV) informează că una din trei persoane prezintă intoleranţă la cosmetice.

Practic, toate produsele cosmetice pot irita pielea, a afirmat specialistul, atrăgând atenţia că termenul 'natural' cu care sunt prezentate multe dintre aceste substanţe nu este echivalent cu inofensiv şi că amestecurile din extraes de plante sunt 'foarte complexe' din punct de vedere chimic. 

Suceava: Radiografii dentare gratuite pentru pacienţii asiguraţi

on .

 

 

 

Directorul CJAS Suceava, Adela Băişanu, a declarat că instituţia decontează, în semestrul doi al acestui an, servicii medicale de radiografie dentară persoanelor asigurate.

Potrivit sursei citate, CJAS Suceava a încheiat contracte cu doi furnizori de medicină dentară ce efectuează, pentru persoanele asigurate, radiografii dentare (retroalveolară şi panoramică), decontate din Fondul naţional unic de asigurări de sănătate, în limita sumelor alocate prin contract.

Picioarele pot prezenta simptomele unor boli grave

on .

 

 

 

Picioarele pot oferi indicii importante despre starea generală de sănătate, uneori prezentând simptomele unor boli grave care se pot manifesta mai întâi la extremităţile corpului.

The Huffington Post prezintă câteva simptome frecvente la nivelul picioarelor şi semnificaţia lor pentru sănătate.

CASMB: Durata de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă este de cel mult 183 de zile

on .

 

 

 

CASMB atenţionează medicii care eliberează concedii medicale că durata de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitatea temporară de muncă este de cel mult 183 de zile în interval de un an, socotită din prima zi de îmbolnăvire, conform prevederilor OUG 158 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate cu modificările şi completările ulterioare. 

"Începând cu a 91-a zi, concediul se poate prelungi de către medicul specialist până la 183 de zile, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale.

Ebola: Reuniune a OMS pentru a decide dacă este vorba de o urgenţă publică la scară mondială

on .

 

 

 

AFP şi Xinhua informează că miercuri şi joi va avea loc la Geneva comitetul de urgenţă privind normele sanitare internaţionale al OMS, pentru a discuta despre epidemia de febră hemoragică Ebola, şi pentru a decide dacă aceasta reprezintă "o urgenţă de sănătate publică la scară mondială".

Deciziile luate în urma reuniunii vor fi făcute publice vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Gorj: SJU a beneficiat de sponsorizări din partea unor spitale europene şi companii româneşti, susţine managerul

on .

 

 

 

Managerul spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu, Tiberiu Tătaru, a declarat că unitatea a beneficiat în ultima perioadă de mai multe sponsorizări şi donaţii de la alte unităţi medicale din ţări, precum şi din partea Complexului Energetic Oltenia (CEO) sau a sindicatului Sănătatea.

Potrivit acestuia, sponsorizările şi donaţiile au constat în aparatură medicală şi mobilier, produse electrocasnice şi materiale pentru reabilitare. 

Graţie invenţiilor ştiinţifice, în viitor, nu vom mai avea coşmaruri, ci doar un somn odihnitor

on .

 

 

 

Ziarul Pais informează că într-un viitor apropiat, tehnica va permite să avem un somn mai liniştit, fără coşmaruri, prin reglarea cu ajutorul senzorilor, a unui număr mare de factori, de la temperatură şi până la pijama, existând şi posibilitatea alegerii de vise folosind o bază de date.

Saltelele vor fi conectate la internet pentru a-şi schimba gradul de rigiditate şi vor avea un termostat care le va regla temperatura în funcţie de ciclurile de somn.

Mai multe articole...

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!